Cultura, Stiri

Actriţa Luminiţa Gheorghiu, nominalizată la premiile Academiei de Film Europene 2013

Luminiţa Gheorghiu: „Această nominalizare este o mare bucurie”

5768641-mediafax-foto-raul-stef

Luminiţa Gheorghiu a fost nominalizată la premiile ce vor fi decernate de Academia de Film Europeană (EFA) în acest an, la categoria „cea mai bună actriţă”, pentru rolul din lungmetrajul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, informează site-ul organizatorilor.

Actriţa Luminiţa Gheorghiu a declarat, sâmbătă, că „orice actor, când îşi vede munca încununată, nu poate fi decât încântat”.

„Această nominalizare este o mare bucurie, orice actor, când îşi vede munca încununată în acest fel, nu poate să fie decât încântat, numai că este o nominalizare. Sigur că şi nominalizarea este foarte importantă, deci este un pas câştigat şi iar mai departe, vom vedea, pentru că sunt mai multe actriţe nominalizate şi vom vedea. (…) Este un podium”, a declarat actriţa.

Întrebată fiind cât de mult ar putea contribui această nominalizare la şansele pe care lungmetrajul „Poziţia copilului” le are pentru a ajunge pe lista scurtă la premiile Oscar, Luminiţa Gheorghiu a declarat că: „Mă întrebaţi un lucru cu care nu aş putea să mă laud că îl cunosc, dar bănuiesc că cu cât există mai mulţi premianţi sau mai mulţi nominalizaţi în filmul nostru, cu atât mai bine. Oricum, «Poziţia copilului» are un premiu foarte important (Ursul de Aur la Berlinala 2013, n.r.) şi să sperăm că avem şanse. Eu nu îmi fac vise, dar este un moment de bucurie”.

Actriţa română a impresionat publicul şi criticii de specialitate cu rolul din filmul „Poziţia copilului”, un lungmetraj care a fost recompensat la începutul acestui an cu marele trofeu – Ursul de Aur – la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Totodată, Luminiţa Gheorghiu, interpreta rolului principal în „Poziţia copilului”, a primit premiul Bayard d’Or pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Namur.

Lungmetrajul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”.

„Poziţia copilului”, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Luminita_Gheorghiu

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

La premiile EFA 2013, Luminiţa Gheorghiu va concura la categoria „cea mai bună actriţă” cu Keira Knightley („Anna Karenina”), Veerle Baetens („The Broken Circle Breakdown”), Barbara Sukowa („Hannah Arendt”) şi Naomi Watts („The Impossible”).

Iată lista completă a nominalizărilor la premiile EFA 2013:

Cel mai bun film european: „La vie d’Adèle”, de Abdellatif Kechiche, „The Best Offer”, de Giuseppe Tornatore, „Blancanieves”, de Pablo Berge, „The Broken Circle Breakdown”, de Felix van Groeningen, „La Grande Bellezza”, de Paolo Sorrentino, şi „Oh Boy!”, de Jan Ole Gerster

Cea mai bună comedie europeană: „Los Amantes Pasajeros”, de Pedro Almodovar, „Love Is All You Need”, de Susanne Bier, „The Priest’s Children”, de Vinko Bresan, „Benvenuto Presidente!”, de Riccardo Milani

Cel mai bun regizor european: Pablo Berger („Blancanieves”), Abdellatif Kechiche („La Vie d’Adèle”), Francois Ozon („Dans la maison”), Paolo Sorrentino („La Grande Bellezza”), Giuseppe Tornatore („The Best Offer”), Felix van Groeningen („The Broken Circle Breakdown”)

Cea mai bună actriţă: Veerle Baetens („The Broken Circle Breakdown”), Luminiţa Gheorghiu („Poziţia copilului”), Keira Knightley („Anna Karenina”), Barbara Sukowa („Hannah Arendt”), Naomi Watts („The Impossible”)

Cel mai bun actor: Johan Heldenbergh („The Broken Circle Breakdown”), Jude Law („Anna Karenina”), Fabrice Luchini („Dans la maison”), Tom Schilling („Oh Boy!”), Toni Servillo („La Grande Bellezza”)

Cel mai bun scenarist: Francois Ozon („Dans la maison”), Paolo Sorrentino/ Umberto Contarello ( „La Grande Bellezza”), Tom Stoppard („Anna Karenina”), Giuseppe Tornatora („The Best Offer”), Felix van Groeningen/ Carl Joos („The Broken Circle Breakdown”)

European Discovery – Premiul FIPRESCI: „Call Girl”, de Mikael Marcimain, „Eat Sleep Die”, de Garbriela Pichler, „Miele”, de Valeria Golino, „Oh Boy!”, de Jan Ole Gerster, „La Plaga”, de Neus Ballus

Cel mai bun documentar: „The Act Of Killing”, de Joshua Oppenheimer, „The Missing Image”, de Rithy Panh, „L’Escale”, de Kaveh Bakhtiari

Cel mai bun film de animaţie: „The Congress”, de Ari Folman, „Jasmine”, de Alain Ughetto, „Pinocchio”, de Enzo d’Aio

Cel mai bun scurtmetraj: „Butter Lamp”, de Hu Wei, „Cut”, de Christoph Girardet şi Matthias Muller, „Death of a Shadow”, de Tom Van Avermaet, „Houses With Small Windows”, de Bulent Ozturk, „Jump”, de Petar Vachanov şi Kristina Grozeva, „Letter”, de Serghei Loznitsa, „Morning”, de Cathy Brady, „Mystery”, de Chema Garcia Ibarra, „Nuclear Waste”, de Miroslav Slaboshpytskiy, „Orbit Ever After”, de Jamie Stone, „A Story For The Modlins”, de Sergio Oksman, „Sunday 3”, de Jochen Kuhn, „Though I Know The River Is Dry”, de Omar Robert Hamilton, „The Waves”, de Miguel Fonseca, „Zima”, de Cristina Picchi

Câştigătorii premiilor EFA 2013 vor fi desemnaţi pe baza voturilor exprimate de cei peste 2.900 de membri ai Academiei de Film Europene. Cea de-a 26-a gală de decernare a premiilor EFA va avea loc la Berlin pe 7 decembrie.

blank