Actrița britanică Tanya Fear a dispărut în Los Angeles. Potrivit rudelor sale, ea nu a mai dat niciun semn de viață de joi trecută.

Potrivit contului de Twitter @FindTanyaFear, care a fost deschis de familie, actrița Tanya Fear a fost văzută ultima dată la magazinul alimentar Trader Joe, de pe bulevardul Santa Monica. Rudele îi îndeamnă pe internauți să folosească hashtagul #FindTanyaFear pe rețelele de socializare, pentru a ajuta la strângerea de informații despre dispariția tinerei.

Actrița în vârstă de 31 de ani, al cărei nume real este Tanyaradzwa Fear, a apărut într-un episod din serialul „Doctor Who”, în 2018. De asemenea, ea a jucat și în serialele de televiziune Spotless, Endeavour, DCI Banks și Midsomer Murders. A avut un rol şi în filmul Kick-Ass 2 și recent a început să facă stand-up.

Contactat de ABC News, managerul actriţei, Alex Cole, a declarat că a văzut-o ultima oară acum o săptămână și că se descurca bine atât profesional, cât şi personal. „De când este aici, Tanya a avut o carieră grozavă și acesta este doar începutul”, a spus el. „Suntem în mod evident îngrijorați de situaţie și sperăm că vom afla curând că este vorba de o simplă neînţelegere și o vom găsi”.

Departamentul de Poliție din Los Angeles a confirmat că joi, 9 septembrie a fost depus un raport de dispariție pe numele Tanyei.