Alianta Crestin-Liberala a solicitat duminica Biroului Electoral Central, prelungirea programului de votare din sectiile organizate in diaspora astfel incat cetatenii romani aflati in strainatate sa isi poata exercita dreptul la vot, a anuntat presedintele PDL Vasile Blaga.

iohannis-minimalizeaza-nemultumirea-din-interiorul-acl-ici-colo-trebuie-imbunatatit-rezultatul-282122

„Am solicitat BEC prelungirea timpului de votare in strainatate. (…) Sper ca de data asta sa fie aprobate, mai ales ca la toate insistentele BEC, Guvernul nu a raspuns si nu a infiintat noi sectii”, a declarat Vasile Blaga duminica, dupa ce a votat.

ACL a anuntat totodata, intr-un comunicat de presa, ca a transmis BEC o astfel de solicitarea.

„ACL a inaintat deja o cerere catre Biroul Electoral Central prin care a solicitat prelungirea timpului de votare in strainatate, acolo unde sunt oameni care au facut eforturi uriase deplasandu-se sute de kilometri pentru ca Guvernul Ponta a refuzat sa mareasca numarul sectiilor de votare. Speram ca de data aceasta cererea sa fie aprobata, mai ales ca la toate insistentele Biroului Electoral Central, Guvernul nu a raspuns si nu a marit numarul de sectii din strainatate”, se arata intr-un comunicat de presa.

  • Comunicatul oficial ACL:

ACL cere Ministerului Afacerilor Externe sa gaseasca imediat solutii pentru a rezolva problemele din diaspora!

Alianta Crestin-Liberala a atras in repetate randuri atentia asupra faptului ca masurile luate de catre Guvernul Ponta pentru a asigura romanilor din diaspora dreptul la vot nu sunt suficiente.  Toate temerile noastre se confirma, cetatenii stau la cozi interminabile in toata lumea in speranta ca vor reusi ca, in cele din urma, sa-si voteze astazi presedintele.

Din pacate, credem ca in conditiile date, o mare parte dintre ei nu vor reusi sa o faca.  In acest moment exista cozi interminabile la Paris, Torino, Chisinau, Viena, Strasbourg, Munchen, Bruxelles, Valencia, Roma, Madrid si in nenumarate alte orase. Teodor Melescanu trebuie sa isi prezinte de urgenta demisia pentru aceasta bataie de joc inacceptabila, acest tratament degradant la care sunt supusi din nou romanii din diaspora. Victor Ponta si Teodor Melescanu sunt direct responsabili pentru acest blocaj, o adevarata sabotare a dreptului la vot.

Ministerul Afacerilor Externe are obligatia si datoria sa gaseasca imediat solutii pentru a rezolva aceasta situatie grava. Daca si astazi vor ramane romani care nu isi vor putea exercita dreptul la vot, Alianta Crestin-Liberala va face plangeri penale tuturor celor vinovati.

ACL a inaintat deja o cerere catre Biroul Electoral Central prin care a solicitat prelungirea timpului de votare in strainatate, acolo unde sunt oameni care au facut eforturi uriase deplasandu-se sute de kilometri pentru ca Guvernul Ponta a refuzat sa mareasca numarul sectiilor de votare. Speram ca de data aceasta cererea sa fie aprobata, mai ales ca la toate insistentele Biroului Electoral Central, Guvernul nu a raspuns si nu a marit numarul de sectii din strainatate.

Citeste si...
MAE: Aşteptăm de la BEC decizia pentru noi secţii de vot în diaspora