Social, Stiri

ACCIDENT la ieşirea din Piteşti

Un accident rutier a avut loc, luni dimineaţă, la ieşirea din Piteşti, lângă Grădina Zoologică. Patru persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a derapat, a intrat într-o maşină, apoi s-a izbit de un cap de pod.

accident_tico_13875000

Patru persoane care se aflau într-un Tico, la ieşirea din Piteşti, au fost implicate într-un accident rutier. Şoferul maşinii a încercat să evite o groapă, iar din cauza poleiului a derapat şi a intrat într-o autoturism staţionat, apoi a ricoşat într-un cap de pod.

Victimele au fost prinse între fiarele contorsionate ale masinii, astfel că a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

Cinci ambulanţe au ajuns la faţa locului şi au transportat victimele la Spitalul Judeţean din Piteşti. Două dintre victime sunt în stare gravă.