Social

Accident grav în Argeş. Patru persoane sunt în stare gravă după ce o maşină a intrat într-un tir pe DN7

Patru persoane au fost rănite grav, duminică dimineaţa, pe Drumul Naţional 7, în comuna Linteşti, judeţul Argeş, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit de un tir, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Poliţiei Argeş, accidentul s-a produs pe DN7, în comuna Linteşti, din primele informaţii, un autoturism intrând într-un TIR.

„Din primele informaţii, un autoturism care se deplasa pe sensul Piteşti spre Vâlcea ar fi pătruns pe sens opus în curbă la stânga şi a intrat în coliziune cu un tir”, arată Poliţia Argeş.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că în urma impactului patru persoane au fost rănite, una fiind inconştientă.

“Sunt trei victime cooperante, încarcerate şi o victimă necooperantă, inconştientă. Colegii lucrează pentru extragerea victimelor”, a declarat Epure.

La locul accidentului intervin 3 ambulanţe, un echipaj SMURD, o autospecială si un echipaj de descarcerare.

Traficul în zona producerii accidentului este blocat.

blank