Preşedintele american Donald Trump a salutat sâmbătă contribuţia soldaţilor britanici în războiul din Afganistan, într-o postare pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în timp ce comentariile sale anterioare despre rolul aliaţilor NATO în conflict au stârnit reacţii puternice, în special în Regatul Unit.
Trump: „Marii şi foarte bravii soldaţi ai Regatului Unit”
„MARII şi FOARTE BRAVII soldaţi ai Regatului Unit vor fi mereu alături de Statele Unite ale Americii! În Afganistan, 457 au murit, mulţi au fost grav răniţi, şi s-au numărat printre cei mai mari războinici. Aceasta este o legătură mult prea puternică între SUA şi Regatul Unit pentru putea fi ruptă vreodată”, a scris Trump sâmbătă, în încercarea de a clarifica relaţia cu aliaţii săi europeni.
Comentariul vine după ce, într-un interviu pentru Fox News, Trump afirmase că trupele NATO trimise în Afganistan ar fi stat „mai în spate, puţin departe de liniile frontului”, lăsând confruntările directe cu talibanii pe seama militarilor americani.

Starmer: Aceste cuvinte au afectat întreaga țară
Premierul britanic Keir Starmer a catalogat drept „jignitoare, absolut oribile” declaraţiile lui Trump, arătând că acestea provoacă durere părinţilor celor ucişi şi răniţilor. „Nu mă surprinde că aceste cuvinte au afectat întreaga ţară”, a adăugat Starmer.
Regatul Unit a pierdut 457 de militari în cei 20 de ani de război, fiind după SUA ţara cu cele mai multe victime în conflictul împotriva talibanilor.
NATO şi războiul din Afganistan
După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, NATO a activat pentru prima dată în istoria sa articolul 5, considerând un atac împotriva unui stat membru ca fiind un atac asupra tuturor. Începând cu 7 octombrie 2001, SUA, sprijinite de armata britanică, au invadat Afganistanul, declanşând un conflict care a durat două decenii.
NATO s-a implicat complet în 2003, preluând comanda misiunii ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate), cu scopul de a stabiliza Afganistanul şi a instrui forţele de securitate locale.
Reacţii în rândul aliaţilor NATO
Declaraţia lui Trump, folosită pentru a argumenta că aliaţii nu ar veni în ajutorul SUA în eventualitatea unui conflict, a generat indignare în rândul ţărilor NATO participante în Afganistan. Reacţia britanică a fost cea mai puternică, dat fiind numărul ridicat de victime în rândul militarilor săi.

