Administratie Locala, Featured

PMB a aprobat protestul din 10 august, în Piața Victoriei. Ce declară Gabriela Firea

În urma întâlnirii de lucru cu reprezentanții tuturor instituțiilor responsabile de ordinea, liniștea publică și siguranța cetățenilor  – Prefectura Capitalei, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada de Poliție Rutieră, Poliția Locală, Jandarmeria, S.R.I., R.A.T.B., Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanți ai Direcțiilor din Primăria Capitalei cu atribuții în acest domeniu – Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a aprobat solicitarea Federației Românilor de Pretutindeni de a organiza o manifestație de protest în Piața Victoriei, în data la 10 august 2018, la care sunt anunțate să participe 1 milion de persoane.

blank

Coroborând prevederile legale și informațiile specifice deținute de fiecare instituție implicată, a rezultat că pentru desfășurarea în deplină securitate a unui eveniment la care ar urma să participe un număr atât de mare de persoane este necesar ca zona anunțată inițial să fie extinsă și cu arterele adiacente, după cum urmează: Bd. Ana Ipătescu până la Piața Romană inclusiv, Bd. Aviatorilor, până la Piața Charles de Gaulle inclusiv, Bd. Kiseleff, până la Piața Arcului de Triumf, Bd. Titulescu până la intersecția cu str. Dr. Felix, str. Buzești, până la intersecția cu str. Dr. Polizu, Calea Victoriei, până la intersecția cu Bd. Dacia. În funcție de numărul real de participanți, circulația în acest perimetru va fi restricționată gradual.

blank

Primarul General, Gabriela Firea: „Așa cum am afirmat în repetate rânduri, nu avem nici cea mai mică intenție de a obstrucționa manifestările publice, singurele lucruri care ne preocupă fiind respectarea legii și garantarea siguranței atât pentru participanții la miting, cât și pentru cei care doar tranzitează zona. Transmitem organizatorului Protocolul aferent acestei manifestări și suntem pregătiți să asigurăm, în limita competențelor noastre legale, buna desfășurare a acesteia”.

blank

Menționăm că organizatorul acestei manifestații, Dl. Emanuel Cioacă, președintele Federației Românilor de Pretutindeni, a anunțat printr-un e-mail, transmis în cursul zilei de azi Comisiei de avizare a solicitărilor de organizare a adunărilor publice, că nu  poate lua parte la această ședință de lucru din cauza imposibilității de a reveni în țară într-un timp atât de scurt, dar a menționat că așteaptă concluziile Comisiei și documentele necesare pentru a le semna.

blank

Reamintim faptul că, potrivit Legii 60/1991, organizatorul unei adunări publice are obligația să ia legătura, cu câteva zile înaintea evenimentului, cu Poliția Capitalei, Brigada Rutieră, Poliția Locală a Municipiului, Jandarmeria, IGSU, Serviciul de Ambulanță, pentru a stabili concret, împreună cu autoritățile, detaliile tehnice legate de organizarea mitingului, în deplină siguranță pentru participanți, cât și pentru bucureștenii care se vor afla în acel perimetru sau în zonele adiacente.

blank

blank