Actualitate, Featured

Sanitas a renunțat la greva generală

Sindicaliştii din sănătate au decis să renunțe la greva generală după negocierile de aseară cu oficialii Guvernului României, Aceștia s-au arătat mulțumiți de ceea ce au obținut.

„Suntem mulţumiţi de ceea ce am reuşit astăzi să punem pe tapet şi de socotelile făcute: unde s-a pierdut, unde putem îndrepta lucrurile şi ce putem să facem în continuare şi am fost de acord să renunţăm la această grevă din 11 mai”, a declarat, marţi, preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, la finalul negocierilor de la Guvern.

Acesta a enumerat cele şapte puncte importante parafate prin acest acord.

„Acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa pierderilor care s-au înregistrat până acum. Păstrarea actualelor limite prevăzute în regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim, care deja este stabilit în regulamentul de sporuri. Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2 din Legea 153/2017, pentru spitalele monospecialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin Hotărâre de Guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate şi acolo unde este nevoie”, a declarat liderul sindical.

blank