Psihoterapeutul Lena Rusti vorbeşte despre cum afectează abuzul sexual pe termen lung şi care ar fi cele mai bune soluţii care sunt cu adevărat folositoare.
Orice formă de abuz sexual aduce o expunere forţată la unele trăiri extrem de intense şi negative, cărora persoana nu este pregătită psihologic să le facă faţă. Efectele pe termen lung sunt complexe şi diferite de la o persoană la alta, dar comună rămâne suferinţa şi riscul mărit de dezvoltare a unor tulburări psihice. Iată opt dintre efectele violului despre care ne-a vorbit psihoterapeutul Lena Rusti:
1. Tulburări de stres posttraumatic sau altele de tip anxios sau depresiv- Foarte întâlnit la persoanele care au trecut printr-o trauma sexuală este să dezvolte tulburare de stres posttraumatic sau alte tulburări de tip anxios sau depresiv. Acestea pot aduce depresie până la risc suicidar, neputinţa de a mai face faţă sarcinilor sociale sau profesionale, sentimentul permanent de eşec, risc de consum de substanţe, răspunsuri comportamentale impulsive sau parasuicidare, mutilare compulsivă, tulburări de alimentaţie, tulburări de somn (insomnia, coşmaruri, atacuri de panică în somn) şi multe altele.
2. Dificultăţi în crearea unor relaţii sociale normale – Încrederea este unul din elementele de bază în construirea relaţiilor dintre oameni. Pentru a avea încredere şi a stabili relaţii deschise, îi investim pe cei de lângă noi cu reguli morale comune şi comportamente predictibile. Trecerea printr-o traumă sexuală poate perturba fundamental această încredere, astfel încât crearea unor relaţii fireşti, deschiderea către experienţe noi, socializarea cu necunoscuţi, dar şi depăşirea de către cunoscuţi a unor limite de siguranţă pot să devină extrem de stresante şi chiar imposibil de suportat.
3. Dificultăţi de concentrare – În cele mai neaşteptate momente, flashback-uri ale momentului pot aduce emoţii puternice, neputinţa de a se concentra şi de a se detaşa de suferinţa din interior. Performanţele cognitive pot fi încetinite de faptul că mare parte din atenţie şi memorie sunt aglomerate şi blocate cu amintiri, scene, emoţii legate de trauma sexuală.
4. Distrugerea fiinţei sexuale – Trauma sexuală perturbează uneori definitiv evoluţia vieţii sexuale a persoanei. Suferinţa şi vulnerabilitatea pot apărea pentru victimă ca o consecinţă a sexualităţii sale. Negarea sexualităţii devine un fals mod de protejarea a siguranţei. Chiar în condiţiile în care reuşeşte să aibă o relaţie stabilă, bazată pe încredere şi iubire, există riscul de a nu putea trece peste traumă şi de a asocia mereu apropierea sexuală cu trauma sexuală. Consecinţa va fi scăderea sau lipsa apetitului sexual sau alte disfuncţii sexuale corelate care, la rândul lor, pot duce la dificultăţi în păstrarea unei relaţii intime. În cazul traumelor sexuale care au loc la copii, reacţia poate fi opusă şi anume dezvoltarea unui comportament promiscuu sexual, întrucât acesta este modul în care au învăţat în mod greşit să stabilească relaţii bazate pe intimitate.
5. Dificultăţi de relaxare – A te relaxa înseamnă a-ţi da voie să nu mai fii în control, iar pentru o persoană care a trecut printr-o traumă sexuală şi care a fost privată în mod abuziv de controlul propriului corp, acest lucru poate deveni de neacceptat. A fi mereu în gardă, a avea grijă să nu se întâmple ceva, sau Acel Ceva – poate deveni o preocupare constantă atunci când persoana nu găseşte resurse pentru a depăşi trauma. Stresul constant pe termen lung duce la uzura organismului şi în cele din urmă la riscul de dezvoltare a unor boli organice.
6. Vina – Victima agresată sexual trăieşte de multe ori într-o lume a singurătăţii. Tabuurile sociale pun presiune foarte mare asupra persoanei agresate, oricât de evidente ar fi circumstanţele agresiunii. Cu aceste tabuuri a crescut de obicei şi victima şi ea însăşi se culpabilizează adesea pentru ce s-a întâmplat, construieşte mental scenarii alternative în care ar fi trebuit sau putut să facă ceva pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Aceste conflicte interne devin o altă povară greu de dus a victimei. Uneori chiar şi cel mai sincer suport dinafară poate veni cu o culpabilizare directă: “De ce te-ai dus tocmai pe acolo?” sau “Ţi-am spus să nu faci asta”… Aceste lucruri nu fac decât să adâncească trauma şi izolarea. Vulnerabilitatea psihică creşte când persoana încetează să vorbească despre asta şi încearcă să îşi ducă singură suferinţa. Din păcate unele persoane trec prin această trauma extrem de singure şi hotărăsc să nu spună şi să nu vorbească cu nimeni despre asta. Trauma sexuală devine o povară mult mai grea fără suport social, fără comunicare, înţelegere, acceptare. Scopul acestei comunicări este însă eliberarea suferinţei interioare, nu satisfacerea curiozităţii ascultătorului. Un ascultător nepotrivit nu face decât să adâncească trauma sau să împingă persoana către o victimizare sexuală, care mai mult o va încurca decât să o ajute.
7. Stima de sine scăzută – Pentru a face faţă vieţii avem cu toţii nevoie de curaj şi încredere în noi, acceptându-ne limitele şi încercând cu înţelepciune să le depăşim. Când acest fundament îţi este distrus în toate elementele sale, a ieşi în lume nu mai este nici pe departe un lucru uşor sau firesc. De aceea suportul familiei, al grupului de apartenenţă, al comunităţii, dar şi al cadrului juridic care să îţi apere drepturile devin esenţiale. Existenţa acestui suport poate reduce considerabil timpul necesar victimei pentru a-şi reveni, a depăşi trauma şi a nu rămâne o victimă sexuală.
8. Derealizare – Trauma e mereu acolo. Nu trebuie să vorbeşti mereu despre ea. Nu trebuie să o arăţi. Orice dinafară poate aminti persoanei de experienţa prin care a trecut. Pe de o parte nu poate uita, pe de altă parte simte că nu poate face faţă acestei realităţi. În astfel de condiţii, orice victimă are nevoie de ceva pentru a putea să înainteze, zi după zi, în propria durere şi de a face faţă vieţii. Unul din mecanismele de apărare întâlnite este derealizarea, o formă patologică de detaşare în care apare o separare a conştiinţei, a informaţiilor despre sine, schimbări ale informaţiilor şi întâmplărilor, crearea sentimentului că totul a fost un vis sau că nu s-a întâmplat în realitate. Amnezia selectivă poate apărea cu acelaşi scop, ca o apărare de un şoc de nesuportat. Puterea minţii victimei va fi folosită nu întotdeauna în beneficiul său, scopul ultim fiind îndepărtarea durerii. Aceasta va duce la probleme în viaţa de zi cu zi (căci persoana nu va mai avea capacitatea de a fi prezentă şi de a-şi îndeplini sarcinile, social, profesional sau familial) şi chiar la dezvoltarea unor tulburări de personalitate.