Featured, IT&C

7 descoperiri stiintifice care pot schimba lumea

7 descoperiri stiintifice care pot schimba lumea stirile din domeniul ştiinţei au topul lor, iar jurnaliştii de specialitate din toată lumea şi-au anunţat preferinţele în materie, din tot ce s-a întâmplat în acest an. Sonda spaţială care va analiza atmosfera Soarelui, lansată de NASA, primii copii cu structura genetică editată, sau kilogramul redefinit pe baza constantei lui Planck, se numeră printre evenimentele fovorite ale jurnaliştilor din domeniul ştiinţei.

Jurnaliştii care relatează ştirile din domeniul ştiinţei şi-au făcut propriile topuri cu cele mai importante titluri înregistrate în domeniul lor în 2018. Unele dintre evenimentele alese vorbesc despre investigaţii în cele mai îndepărtate colţuri ale universului, altele s-au concentrat asupra rezolvării unor mistere cu ajutorul secvenţelor de ADN ori asupra intervenţiilor de salvare în cazuri care au ţinut lumea cu sufletul la gură, arată portalul Science News.

Criminali prinşi în arborele genealogic

Criminaliştii americani au folosit o tehnică prin care, pe baza secvenţelor de ADN, suspecţi în cazuri vechi de zeci de ani pot fi verificaţi prin compararea materialului genetic provenit de la descendenţii acestora.

Descoperiri stiintifice care pot schimba lumea :

Kilogramul a fost redefinit pe baza constantei lui Planck

Prototipul din platină şi iridiu pe baza căruia era stabilită masa de un kilogram va fi retras, după ce delegaţi din 57 de ţări au aprobat, în noiembrie, la Versailles, în Franţa, noile reguli de stabilire a sistemelor de măsurare, pe baza unor calcule care iau în considerare constante fundamentale. Pe cât sună de tehnic, pe atât de importantă este victoria obţinută de oamenii de ştiinţă care au reuşit să impună un concept în locul unei măsurători fizice.

Un om de ştiinţă chinez a provocat rumoare după ce a anunţat că a creat primii copii, gemene care s-ar fi născut în luna noiembrie, a căror structură genetică a fost editată. Criticii au spus că este prea devreme pentru aşa ceva şi că un pericol şi mai mare este apariţia unor copii creaţi la comandă.

Vaccinul împotriva Ebola a fost testat într-o zonă afectată de război.

Într-o regiune afectată de război din Republica Democratică Congo a izbucnit o epidemie de Ebola, numărul de cazuri de îmbolnăviri – 500 – fiind al doilea ca amploare din istorie. Personalul medical a reuşit pentru prima dată să introducă un vaccin experimental împotriva Ebola salvând vieţi în mijlocul războiului, peste 45.000 de persoane fiind vaccinate.

Bebeluş născut de o femeie cu uterul transplantat de la o donatoare decedată

Descoperiri stiintifice care pot schimba lumea :

Detaliile despre prima reuşită în domeniu au fost publicate în decembrie, într-un articol din revista medicală The Lancet. Medicul suedez Mats Brannstrom este un pionier în domeniul transplantului de uter. Opt bebeluşi s-au născut astfel, mamele fiind supuse însă unor transplanturi de uter de la donatoare în viaţă. O femeie din Brazilia a fost supusă unui transplant de uter prelevat de la o donatoare decedată, din cauza unui accident cerebral, la vârsta de 45 de ani, şi care născuse trei copii. La şapte luni de la transplant, după fertilizare in vitro, femeia a rămas însărcinată. A dat naştere unei fetiţe sănătoase, prin operaţie cezariană.

NASA a lansat o sondă spaţială care va analiza atmosfera Soarelui

Sonda Parker a fost lansată de NASA în luna august, pentru a răspunde întrebărilor legate de diferenţele de temperatură dintre atmosfera şi suprafaţa Soarelui. Sonda se va apropia, în 2025, la doar 6 milioane de kilometri de suprafaţa solară, cea mai mică distanţă la care s-a aflat vreodată un obiect produs de om. În anii care urmează, sonda spaţială va folosi gravitaţia planetei Venus pentru a se apropia tot mai mult de Soare. Sonda spaţială Parker Solar Probe a fost lansată la Cape Canaveral, Florida, fiind prima ambarcaţiune spaţială care poartă numele unui cercetător în viaţă – astrofizicianul Eugene Parker, în vârstă de 91 de ani, care a deschis o nouă eră în cercetările spaţiale, descoperind vântul solar în 1958.Sonda este setată să devină obiectul cel rapid lansat vreodată în spaţiu, fiind propulsată pentru a atinge viteze de până la 690.000 kilometri pe oră

Descoperiri stiintifice care pot schimba lumea :

Salvarea copiilor prinşi într-o peşteră din Thailanda a entuziasmat lumea

În luna iunie, ploile musonice au inundat o peşteră din nordul Thailandei, izolând un grup de 12 copii şi pe antrenorul care îi însoţea într-o excursie. După ce operaţiunile de salvare aproape că au fost abandonate, specialiştii au fost nevoiţi să analizeze riscurile legate de compoziţia geologică a peşterii, de epuizare a rezervelor de oxigen şi nevoia eventuală de a folosi sedative. Cum copiii nu erau obişnuiţi cu scufundările, a fost nevoie ca un anestezist să le administreze ketamină şi valium pentru a evita atacurile de panică în timp ce străbăteau apa murdară din peşteră. Pe 10 iulie, ultimii trei membri ai echipei de fotbal şi antrenorul lor au fost scoşi din peşteră, după mai mult de două săptămâni petrecute acolo.

blank