50 de miliarde
Featured, International

50 de miliarde de dolari, intrați, din greșeală, în contul unei familii

Un cuplu din Baton Rouge, Louisiana, a fost șocat când a descoperit în cont 50 de miliarde de dolari, bani care au fost virați din greșeală.

Darren James a povestit pentru presa locală că a fost sunat de soția lui care i-a spus să se așeze pe scaun, pentru că are să-i dea o veste „amețitoare”, după care i-a spus că a verificat contul bancar al familiei și a găsit un transfer cu suma uriașă. James a sunat imediat la bancă pentru a anunța incidentul și a încerca să afle cum a fost posibil să se întâmple una ca asta, relatează Newsweek.

„A fost o nebunie doar să văd cum arată, pentru că nu am văzut niciodată atât de multe zerouri”, a spus el. „Nu aveam de gând să-i păstrez. Mai derutant este că nu știm cu au ajuns în cont, de unde provin”, a mai spus bărbatul.

Banca a început un elaborat proces de corectare a erorii, dar nu le-a spus titularilor de cont cum au ajuns cele 50 de miliarde de dolari la ei sau de unde provin banii. Suma a dispărut din contul lui James după câteva zile, dar între timp el a făcut o captură foto cu suma pe care o va păstra ca amintire.

1
Cei care primesc în cont din greșeală diferite sume nu au niciun drept să păstreze banii. În majoritatea cazurilor, instituția financiară detectează eroarea foarte repede și face tranzacția inversă. Dar sunt și cazuri în care greșeala este descoperită după câteva zile, timp în care titularii de cont mai cedează tentației.

În februarie, Charles Schwab Corporation a virat în mod eronat 1,2 milioane de dolari în contul lui Kelyn Spadoni, din Louisiana. Compania a descoperit că o parte din fonduri dispăruse în timp ce încerca să le recupereze după numai o zi. Femeia a refuzat să înapoieze banii și în final a fost arestată.

blank