Featured, International

40.000 de cazuri confirmate cu noul coronavirus în SUA, într-o singura zi

Statele Unite au înregistrat vineri cele mai multe cazuri de coronavirus confirmate de la începutul pandemiei – aproape 40.000.

Peste 30 de state americane se confruntă cu o creştere rapidă a numărului de bolnavi, în ciuda asigurărilor date de vicepreşedintele Mike Pence, care susţine că are veşti încurajatoare.

În total, numărul deceselor a depăşit 127.000, de cazuri confirmate sunt peste 2,5 milioane. Potrivit unor surse citate de CNN, ambasadorii statelor Uniunii Europene au căzut de acord, în principiu, să închidă graniţele UE pentru cetăţenii americani.

blank

“Statele Unite, în particular, nu au avut mesaje din partea liderilor şi nici coordonarea la nivelul la care ne-am fi aşteptat.
– Cu alte cuvinte, încă nu facem suficient pentru a controla pandemia.
– Nu, nici pe departe, adică… Au murit oameni azi.”

În ciuda faptului că preşedintele Donald Trump insistă că Statele Unite ar trebui să reducă numărul de teste efectuate pentru a reduce şi numărul de cazuri, oficialii Centrului american pentru Controlul Bolilor sunt de părere că, pentru fiecare american testat, alţi zece nu sunt diagnosticaţi.

Dacă estimările sunt reale, ar însemna că aproape 20 de milioane de americani au fost sau sunt infectaţi cu noul coronavirus.

 

blank