Featured, International

4 deputati moldoveni au salvat pasagerii dintr un avion

4 deputati moldoveni au salvat pasagerii dintr un avion.Un individ a încercat să deschidă uşa unui avion de pasageri, în timpul unui zbor pe ruta Moscova-Chişinău, bărbatul fiind imobilizat de parlamentari socialişti din Republica Moldova care au făcut parte din delegaţia preşedintelui Igor Dodon în cursul vizitei efectuate în Rusia.

Incidentul de securitate a avut loc, joi, la bordul unui avion al companiei Air Moldova care zbura de la Moscova la Chişinău. Un pasager a încercat să deschidă o uşă exterioară, în timp ce avionul se afla la altitudinea de 10.000 de metri.

printtre pasagerii de la bordul aeronavei, se aflau nouă deputaţi socialişti moldoveni care se întorceau din Rusia. Ei au făcut parte din delegaţia preşedintelui moldovean, Igor Dodon, în timpul vizitei acestuia la Moscova, informează publicaţia Argumente şi Fapte Moldova (Argumenty i Fakty Moldova) şi agenţia Tass.

„Ne aflam la altitudinea de croazieră de 10.000 de metri, iar o însoţitoare de bord a venit la mine şi mi-a cerut ajutorul. Mi-a spus că un pasager vrea să deschidă uşa avionului şi să sară. M-am dus după însoţitoarea de bord, l-am împins pe individ de la uşă şi am încercat să îl calmez fără a provoca panică la bord. Au venit şi colegii mei, Vlad Batrîncea, Vasile Bolea şi Bogdan Ţîrdea. Am început să vorbim cu el,” a povestit deputatul socialist Grigore Novac.

”Stewardesele şi pasagerii care au înţeles ce se întâmplă s-au speriat. Omul trecea dintr-o stare în alta. Ba era calm, ba se repezea la uşă. Zicea că are probleme familiale, cu nevasta… cu copilul… Când ne-am dat seama că nu se va potoli şi îi pune pe toţi pasagerii în pericol, l-am imobilizat. Cu ajutorul unor centuri de siguranţă aduse de o stewardesă, i-am legat mâinile la spate şi picioarele. Apoi i-am tot vorbit, până l-am calmat şi am putut să-i dezlegăm mâinile. Pasagerii au văzut că se întâmplă ceva, dar nu toţi au înţeles despre ce e vorba, pentru că vorbeam cu calm şi l-am liniştit. Am stat lângă el până la aterizare, când l-a luat Poliţia. Nu credeam vreodată că o să trec prin aşa ceva.”

”Stewardesa Diana a venit alergând spre noi şi era foarte speriată,” a povestit şi Bogdan Ţîrdea. ”Avionul îşi începuse coborârea. Bărbatul tot încerca să deschidă uşa, lovea cu pumnii în ea. Am încercat să-l vorbesc cu el, să-i explic că riscă viaţa pasagerilor… S-a mai calmat, dar apoi iar a sărit la uşă. Era total incoerent. Spunea ceva despre rudele lui care au murit… Era un individ solid, ne-am luptat 10 minute, patru oameni, ca să-l imobilizăm şi să-l legăm.

Raisa Novischi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, a confirmat, pentru Unimedia.info, producerea incidentului, precizând că bărbatul nu a fost reţinut deoarece nu a fost depusă nicio plângere împotriva lui.

”Bine pregătiţi, colegii…” a comentat preşedintele Igor Dodon pe Facebook, lângă un articol despre incident.

blank