Featured, International

39 de persoane disparute în avalanșele din Turcia autoritățile în alertă

Bilanţul celor două avalanşe produse în Turcia a crescut la 39 de morţi, a raportat agenţia de ştiri Anadolu, adăugând că se crede că două persoane sunt dispărute, informează DPA.

Prima avalanşă, produsă marţi, a ucis cinci persoane în provincia Van, aflată în vecinătatea Iranului.

O a doua avalanşă s-a produs miercuri la prânz, îngropând sub zăpadă echipa de salvare trimisă pentru a recupera două persoane blocate în districtul Bahcesaray, o zonă muntoasă din provincia respectivă.

Autoritatea responsabilă cu gestionarea catastrofelor şi situaţiilor de urgenţă (AFAD) a raportat miercuri 33 victime. Eforturile de salvare au fost suspendate pe timpul nopţii.

Potrivit Anadolu, corpul unei alte victime a fost extras de sub zăpadă joi dimineaţă, atunci când AFAD şi jandarmii au reluat eforturile de salvare, folosind câini.

O a doua echipă de salvare, care includea membri ai Semilunii Roşii Turce, aştepta să intervină la faţa locului.

Printre victime se numără 11 jandarmi, nouă agenţi de pază şi doi pompieri, a precizat Anadolu.

De asemenea, 75 de persoane au fost rănite, a declarat miercuri seară din Van ministrul Sănătăţii Fahrettin Koca.

Ninsorile au continuat să cadă joi în Van, a precizat Anadolu, adăugând că potrivit autorităţilor locale, peste 100 de drumuri au fost închise în Turcia din cauza vremii nefavorabile.

blank