Politic

CURGE UN AL TREILEA PROCES PENTRU DAN SOVA!

Dan Sova care săptămâna viitoare va afla dacă poate fi reținut și arestat, s-a ales cu un nou dosar penal. E al treilea dosar pe numele său. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale a senatorului PSD ca urmare a următoarelor fapte:Dan SovaȘOVA DAN-COMAN, senator, la data faptelor reprezentant al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine pentru altul un folos necuvenit.

În perioada 2006 – 2008, suspectul Șova Dan-Coman i-a determinat pe Bălan Mihai – director general și Lepădat Constantin – director economic în cadrul SC CET Govora să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice. Concret, la data de 01.03.2006 și 19.03.2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați „Șova și Asociații” două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost încheiate în condițiile în care SC CET Govora avea contract cadru de asistență juridică valabil, având același obiect, încheiat cu aceeași Societate Civilă de Avocați „Șova și Asociații”.

blank