Politic

RUSIA AMENINTA, TURCIA RASPUNDE!

Ankara a informat Statele Unite ale Americii că a doborât marţi un avion de luptă rus după ce a încălcat spaţiul aerian turc, însă forţele americane nu au fost implicate în acest incident, a declarat un oficial american sub rezerva anonimatului, relatează Reuters.

561225ba682ccfd8ed7b6069

O reuniune de urgenţă a NATO va avea loc în seara zilei de marţi, 24 noiembrie (ora 18.00), la cererea Turciei. Este pentru prima dată când forţele armate ale unui stat membru NATO au doborât un avion rus sau sovietic după 1950, notează Reuters.

Incidentele de frontieră s-au înmulţit între Ankara şi Moscova, iar. tensiunile între cele două ţări au crescut în ultimele zile, după o serie de bombardamente ruse care, potrivit Ankarei, au vizat localităţi turcofone în Siria.

Ameninţată de Vladimir Putin, Turcia a răspuns:

„Toată lumea trebuie să ştie că este dreptul nostru recunoscut internaţional şi datoria noastră naţională de a lua toate măsurile necesare împotriva oricui încalcă spaţiul nostru aerian sau frontierele noastre. Naţiunea noastră trebuie să ştie că nu vom ezita, nici măcar o clipă, să luăm măsurile necesare”, a subliniat premierul turc Davutoglu.

blank