11 septembrie
Featured, International

20 de ani de la 11 septembrie 2001. Biden, prezent la comemorarea tragicului eveniment

Sâmbătă se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie. Atentatele care au schimbat lumea s-au soldat cu aproape 3.000 de morți și au determinat Statele Unite ale Americii să se angajeze într-un lung război în Afganistan pentru a-i alunga de la putere pe talibani care, la acel moment, găzduiau și îi protejau pe autorii atacurilor. 20 de ani mai târziu, Războiul din Afganistan, cel mai lung război al SUA, s-a încheiat cu retragerea trupelor americane și cu revenirea la putere a fundamentaliștilor.

Dimineața zilei de 11 septembrie a început ca oricare alta, însă lucrurile aveau să se schimbe foarte repede. La aeroporturi din Washington D. C., Boston și Newark se îmbarcau 19 teroriști, membri ai organizației Al-Qaida.

În ceea ce a rămas în istorie drept cel mai grav atac terorist din istoria SUA, atacatorii au prăbușit avioanele în turnurile World Trade Center și Pentagon, în timp ce un al treilea atac plănuit, la clădirea Capitoliului, a eșuat după ce pasagerii au reușit să-i oprească pe teroriști.

Primul avion (American Airlines 11) a lovit turnul de nord al World Trade Center la ora 8:46, între etajele 93 și 99.

La mai puțin de 20 de minute, la 9:03, al doilea avion (United Airlines 175) a lovit turnul de sud, între etajele 77 și 85.

Al treilea avion a lovit zidul vestic al Pentagonului la ora 9:37, iar al patrulea s-a prăbușit în câmp după ce pasagerii au reușit să preia controlul situației la bordul aeronavei după o luptă cu teroriștii.

Deși turnul de nord a fost cel lovit primul, celălalt turn s-a prăbușit primul, la ora 9:58, urmat și de turnul de nord care a căzut doar o jumătate de oră mai târziu, la 10:28.

blank