pușcărie, în Irlanda, pentru cei care au ucis un proxenet român
Actualitate, Featured

177 de ani de pușcărie, în Irlanda, pentru cei care au ucis un proxenet român

Nouă persoane implicate în asasinarea unui proxenet român din Irlanda, în 2014, au fost condamnate de Tribunalul Bucureşti la un total de 177 ani de pușcărie.

177 de ani de pușcărie, în Irlanda, pentru cei care au ucis un proxenet român

Cea mai mare pedeapsă a primit-o Mihai Ionuţ Martinaş – 30 de ani pușcărie, urmat de Nicolae Stanca – 20 ani şi 2 luni, informează Agerpres.

La rândul lor, Gabriel Nicu Păunescu, Corneliu Vîrlezeanu, Ionuţ Păuc, Bogdan Ionuţ Şuşcă, Ioan Bizău şi Bogdan Marius Danci au primit fiecare câte 19 ani şi 6 luni închisoare, iar Liviu Bîrligea – 9 ani şi 10 luni închisoare.

Cei nouă au fost acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, omor calificat, tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Victima celor nouă inculpaţi a fost Virgil Buşă. Acesta a fost ucis în aprilie 2014, în localitatea irlandeză Navan.

Ucis la ordinul ”Împăratului”

În august 2016, pe rolul DIICOT a fost înregistrat un denunţ prin care s-a reclamat modul în care a fost ucis Virgil Buşă.

Principalul suspect era Anton Ioan, zis ”Împăratul”, liderul unei grupări de proxeneţi din Irlanda.

Conform DIICOT, la sfârşitul anului 2013, Anton Ioan a recrutat o prostituată, pe care a dus-o în Irlanda, într-un circuit cunoscut cu denumirea “Turing” (schimbarea săptămânală a apartamentelor şi oraşelor în care fetele practică prostituţia, pentru a nu atrage atenţia poliţiei).

Ulterior, în februarie 2014, femeia l-a cuscot, în Dublin, pe Virgil Buşă şi a decis să-l “părăsească” pe Anton Ioan. Apoi, ea s-a prostituat în mai multe apartamente pe care Buşă le închiriase în Irlanda şi unde adăpostise alte prostituate.

Conform procurorilor, Virgil Buşă, care era însurat, a jucat rolul de lover-boy, spunându-i femeii că s-a îndrăgostit de ea şi că o va ajuta, fără să-i ceară vreun ban din practicarea prostituţiei.

Femeia s-a mutat într-un apartament al lui Virgil Buşă în centrul oraşului Dublin, iar noul proxenet i-a realizat un profil pe un site, fapt ce i-a atras atenţia lui Anton Ioan.

Între cei doi proxeneţi a izbucnit un conflict pentru controlul prostituatelor, mai ales că Buşă a refuzat să-i plătească o taxă ”Împăratului”. Conflictul a escaladat după ce Virgil Buşă a pătruns cu forţa într-o casă închiriată pentru prostituţie de Anton Ioan şi, sub ameninţarea armelor de foc, a sustras câteva mii de euro.

În aprilie 2014, Anton Ioan a decis să-l ucidă pe Virgil Buşă şi, pentru a-i întinde o capcană, l-a pus pe un complice să închirieze un apartament la parterul unui bloc unde locuia şi Buşă.

Apoi, Anton Ioan i-a convocat pe membrii grupării sale şi le-a pus la dispoziţie armele cu care trebuia să fie omorât Virgil Buşă.

177 de ani de pușcărie, în Irlanda, pentru cei care au ucis un proxenet român

Liderul grupării le-a cerut subordonaţilor “să-l facă tocăniţă” pe rival şi să exercite acte de violenţă asupra tuturor persoanelor care se aflau în apartamentul victimei.

După acea întâlnire, subordonaţii lui Anton Ioan s-au deplasat cu două autovehicule în localitatea irlandeză Navan şi au pătruns în apartamentul lui Virgil Buşă, pe care l-au atacat cu răngi şi cuţite, exercitând violenţe şi asupra altor două persoane. Pentru a-şi asigura scăparea, Virgil Buşă a sărit de la balconul apartamentului său şi a cerut ajutor persoanelor ce locuiau în apartamentul de la parterul blocului (unde locuia complicele lui Anton Ioan), însă a fost prins de atacatori şi lovit în continuare, până şi-a pierdut cunoştinţa.

Bărbatul a fost transportat la un spital din Dublin, unde a murit câteva zile mai târziu, în urma leziunilor grave pe care le-a suferit.


blank