Orice fel de contingente de trupe europene dislocate în Ucraina ar deveni „ținte legitime” pentru forțele armate ruse, a spus ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, conform unor declarații publicate duminică de agenția de știri de stat TASS.
Trupe europene în Ucraina? Fără a furniza dovezi, Lavrov i-a acuzat, de asemenea, pe politicienii europeni că sunt motivați de „ambiții” în relațiile lor cu Kievul și că nu țin seama de poporul ucrainean și de propriile națiuni, scrie Reuters.
Acuzații la adresa „regimului lui Zelenski” și a Occidentului
Șeful diplomației ruse a continuat prin criticarea „regimului” președintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi a aliaţii occidentali ai Kievului.
„Vedem că regimul lui Volodimir Zelenski şi aliaţii săi europeni nu sunt pregătiţi să se angajeze în discuţii constructive”, a spus Lavrov.
„Acest regim terorizează civilii, vizând infrastructura civilă din ţara noastră cu actele sale de sabotaj”, a susținut ministrul rus de Externe, citat de News.ro.
Afirmațiile lui Lavrov au venit în contextul în care Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească duminică cu președintele american Donald Trump în Florida pentru a pleda cauza Ucrainei şi a încerca să obţină acordul liderului de la Casa Albă asupra celei mai recente versiuni a planului de pace care vizează încheierea celor aproape patru ani de război cu Rusia.

