Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit la Casa Albă de Donald Trump, vineri, la doar o zi după ce președintele Statelor Unite a anunțat că intenționează să se întâlnească la Budapesta cu liderul rus Vladimir Putin pentru a încerca să medieze o încheiere a războiului din Ucraina.
Înaintea discuției, Zelenski și Trump au făcut declarații de presă împreună, vorbind inclusiv despre perspectivele de pace și intențiile lui Putin, dar și despre dorința Kievului de a obține din partea Washingtonului rachete Tomahawk, pe care liderul american le-a descris drept „arme foarte periculoase”, care „ar putea însemna escaladare”
Volodimir Zelenski a stat la Casa Albă aproximativ două ore și jumătate, discutând atât cu Donald Trump, cât și cu alți oficiali americani, potrivit CNN. La final, liderul ucrainean a fost condus de șefa de protocol, Monica Crowley.
După discuția cu Trump, Zelenski a vorbit și cu liderii europeni, potrivit unui oficial ucrainean și presei din țară, au scris CNN și Reuters. Ulterior, președintele ucrainean a făcut noi declarații de presă. În schimb, președintele american a transmis un mesaj pe rețelele sociale.
Mesajul lui Donald Trump
00:15
Președintele Donald Trump a transmis un prim mesaj după discuția cu omologul ucrainean, cerând oprirea războiului.
„Întâlnirea cu președintele Volodimir Zelenski al Ucrainei a fost foarte interesantă și cordială, însă i-am spus, precum i-am sugerat ferm și președintelui Putin, că este momentul să fie oprite omorurile și să facem o înțelegere! A fost vărsat destul sânge”, a declarat liderul american într-o postare pe rețelele sociale.
„Ar trebui să se oprească acolo unde sunt. Lăsați-i pe ambii să revendice victoria, lăsați istoria să decidă! Gata cu împușcăturile, gata cu moartea, gata cu vastele și nesustenabilele sume de bani cheltuite. Acesta este un război care n-ar fi început niciodată dacă aș fi fost eu președinte. Sunt măcelăriți mii de oameni în fiecare săptămână – gata duceți-vă la familiile voastre în pace!”, a mai spus el.
„Rusia se teme de Tomahawk”
00:01
Volodimir Zelenski a susținut că rușii „se tem” de „combinația” dintre rachetele americane Tomahawk, pe care Kievul încearcă să le obțină, și capacitățile aflate în producția ucraineană.
„Cred că Rusia se teme de Tomahawk, pentru că este o armă puternică și ei știu ce avem noi, ce tip de armă avem noi în producție, iar ei înțeleg că această combinație cu Tomahawk… Pentru că despre asta discutăm, nu vorbim despre Tomahawk în sine, avem nevoie de combinație, iar ei se tem de această combinație. Ei înțeleg ce putem face. De aceea, iau o mulțime de măsuri diverse, o mulțime de mesaje pozitive către… Nu către noi, bineînțeles. Asta e ceea ce fac pentru că se tem”, a spus Zelenski.
Zelenski spune că întâlnirea cu Trump a fost „productivă”
23:49
Președintele Ucrainei a făcut declarații de presă după discuția de la Casa Albă, despre care a spus că a fost „productivă” și „lungă”.
Unul dintre subiectele abordate, potrivit liderului de la Kiev, a fost apărarea antiaeriană.
„Acum, când vorbim cu voi, avem o mulțime de drone în Ucraina, ne atacă civilii, ne atacă familiile, copiii. Am decis că vom lucra, vom lucra mai mult în privința producțiilor etc”, a declarat Zelenski.
El a spus că un alt subiect abordat a fost acela al armelor cu rază lungă de acțiune – cum sunt rachetele Tomahawk, pe care de această dată nu le-a menționat explicit.
„Nu vreau să facă declarații despre acest lucru. Am decis că nu vorbim despre asta, Statele Unite nu vor o escaladare”, a explicat președintele ucrainean.
Volodimir Zelenski a menționat că Donald Trump i-a vorbit și despre discuția pe care a avut-o în ziua precedentă cu Vladimir Putin.
„Pentru noi, semnalele din partea Rusiei nu sunt noi, dar contăm pe președinte și pe presiunea lui asupra lui Putin să oprească acest război”, a mai declarat liderul Ucrainei.
Discuții între Zelenski și liderii europeni
23:34
Președintele Ucrainei a părăsit Casa Albă după aproximativ două ore și jumătate în care a vorbit cu Donald Trump și alți oficiali americani.
Un oficial ucrainean a precizat că Volodimir Zelenski îi informează pe liderii europeni, în format virtual, cu privire la întâlnirea pe care a avut-o cu președintele SUA.
În cadrul discuției, liderul ucrainean i-a arătat omologului american mai multe hărți, a mai spus oficialul.
Trump, despre Putin: „Cred că vrea să facă o înțelegere”
21:19
Întrebat de reporteri dacă este îngrijorat că Vladimir Putin ar putea vrea de fapt să câștige timp, Donald Trump a răspuns: „Da, sunt, dar știți, am fost păcălit toată viața de cei mai buni și s-a terminat foarte bine. Așa că este posibil, puțin timp, este în regulă (…), dar cred că vrea să facă o înțelegere”.
„Cred că ar fi trebuit să câștige războiul într-o săptămână, chiar cred. Și dacă nu le-am fi dat rachete antitanc (ucrainenilor, în primul lui mandat la Casa Albă, n.r.), după cum știți, Javelin li se spune, s-au blocat în noroi, ar fi fost la Kiev foarte rapid (…). A fost un moment foarte interesant acela, când tancurile au început să se miște, iar un general deștept a zis, «haideți să mergem prin noroi, în loc să mergem pe autostradă»”, a mai spus președintele Trump.
Tomahawk „ar putea însemna escaladare”
21:12
Președintele SUA a descris rachetele Tomahawk drept „arme foarte periculoase”.
„Sunt arme incredibile. Dacă îți place războiul, este una dintre cele mai precise. Am lovit cu 30 de Tomahawk în Iran după ce și-au făcut B-2 treaba. Sunt o armă extraordinară, sunt o armă foarte puternică, dar sunt o armă foarte periculoasă. Ar putea însemna escaladare, se pot întâmpla o mulțime de lucruri rele (…). Un lucru pe care trebuie să îl spun, și noi vrem Tomahawk, nu vrem să dăm lucruri de care avem nevoie să ne protejăm țara”, a declarat Trump.
Propunerea ucrainenilor: drone pentru rachete Tomahawk
21:02
Volodimir Zelenski a propus un acord prin care Kievul să furnizeze Statelor Unite drone ucrainene, iar Washingtonul să îi dea la schimb rachete Tomahawk. În replică, Donald Trump a spus că partea americană este interesată de dronele ucrainene.
„Dacă vrei să lovești obiective militare, ai nevoie de mii de drone și merg împreună cu astfel de rachete (Tomahawk, n.r.). Ucraina are astfel de mii de drone din producția noastră, însă nu avem Tomahawk, de aceea avem nevoie de Tomahawk, dar Statele Unite sunt un producător foarte puternic, iar Statele Unite au Tomahawk și alte rachete, rachete foarte puternice, însă ele pot avea miile noastre de drone”, a declarat Zelenski, răspunzând la întrebările reporterilor.
Când a fost întrebat dacă ar fi interesat de dronele ucrainene, Trump a afirmat: „Da, suntem. Avem o mulțime de drone în acest moment, ne construim propriile drone, însă, de asemenea, cumpărăm drone de la alții, iar ei fac o dronă foarte bună”.
„Ungaria este într-o poziție foarte interesantă”
20:52
Întrebat de reporteri despre achizițiile de petrol rusesc pe care le fac Ungaria și India, președintele SUA a spus că situația celor două țări este diferită, sugerând că Ungaria nu are de ales.
„India nu va mai cumpăra petrol rusesc, iar Ungaria este cam blocată, pentru că ei au o conductă, este acolo de ani de zile (…), și nu au mare. Am vorbit cu marele lider al Ungariei, știți, este foarte greu pentru ei, înțeleg. Ungaria este într-o poziție foarte interesantă, pentru că nu pot avea porturi. Știți, sunt înconjurați de pământ. Așa că vom vedea ce se întâmplă acolo, însă India nu va cumpăra petrol din Rusia. Deja au dezescaladat, mai mult sau mai puțin s-au oprit, dau înapoi. Au cumpărat cam 38% din petrol și nu vor mai face”, a spus Donald Trump.
„Contează doar pacea”
20:46
Președintele Ucrainei a subliniat din nou nevoia unor garanții de securitate solide pentru țara sa.
„În primul rând, cred că trebuie să ne așezăm la masă și să discutăm. În al doilea rând, avem nevoie de o încetare a focului. Chiar și acum, vedeți, în Orientul Mijlociu, este foarte greu să menții o încetare a focului. Oriunde, în orice război, este foarte dificil. Noi vrem asta, Putin nu vrea (…). Vom vorbi cu președintele astăzi despre ce avem nevoie. Înțelegem ce avem nevoie pentru a-l împinge pe Putin spre masa de negocieri (…). Suntem gata să discutăm în orice format, bilateral, trilateral, nu contează. Contează doar pacea”, a declarat Zelenski.
„Am fost în aceeași încăpere cu lideri care nu se plac, dar care au reușit să se înțeleagă”
20:42
Referindu-se la posibilitatea unei trilaterale cu Zelenski și Putin, Donald Trump a invocat experiența de la summitul din Egipt, unde a „fost în aceeași încăpere cu lideri care nu se plac, dar care au reușit să se înțeleagă”.
„Acești doi lideri nu se plac și vrem să facem să fie confortabil pentru toată lumea, așa că, într-un fel sau altul, vom fi implicați în trilaterale, dar ar putea fi separate”, a continuat Donald Trump.
„Un om care a trecut prin multe”
20:36
La începutul discuției dintre cele două delegații, Trump l-a descris pe Zelenski drept „un lider foarte puternic, un om care a trecut prin multe”.
„A îndurat multe, iar noi am îndurat alături de el”, a adăugat președintele american.
Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Donald Trump pentru acordul privind Fâșia Gaza și s-a declarat „încrezător” că poate fi oprit și războiul din Ucraina.
„Sunt încrezător că, cu ajutorul dumneavoastră, putem opri acest război”, i-a spus președintele ucrainean, care i-a mulțumit de mai multe ori lui Trump.
Întrebat dacă Washingtonul le va permite ucrainenilor să lovească în profunzimea Rusiei, liderul SUA a răspuns: „Vom discuta despre acest lucru. Este ceva despre care vom discuta”.
20:30
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Casa Albă și a fost întâmpinat de omologul său american. Cei doi s-au salutat și au schimbat câteva cuvinte.
Reporterii prezenți la fața locului au strigat câteva întrebări către președintele Donald Trump, însă acesta nu a răspuns. Întrebat dacă este de părere că poate încheia războiul din Ucraina, liderul american a încuviințat din cap, însă când a fost întrebat dacă el consideră că omologul său rus, Vladimir Putin, negociază cu bună-credință, nu a mai reacționat.
Înainte de a intra în clădire alături de Zelenski, Trump a ridicat pumnul strâns.
„Nimic nu s-a schimbat pentru Rusia – continuă să terorizeze viața din Ucraina. Un roi de drone a lovit orașul Krivoi Rog, vizând infrastructura civilă. În cerurile noastre au fost zeci de alte drone de atac. Au fost observate și rachete. De fapt, în ultimele săptămâni nu a trecut nicio noapte fără atacuri rusești asupra Ucrainei. Majoritatea țintelor sunt infrastructuri – o campanie sistematică de teroare împotriva sectorului nostru energetic”, a scris președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj distribuit pe rețeaua „X” înaintea întâlnirii.
El a adăugat că Rusia „încearcă să transforme această parte a Europei într-o insulă a primejdiei și chinului pentru viața omenească” și că „este esențial să nu permitem așa ceva”. Rusia va fi forțată să oprească războiul doar atunci când nu va mai putea să-l continue. Iar adevărata disponibilitate a Rusiei pentru pace nu se află în vorbe – Putin nu a dus niciodată lipsă de ele – ci în încetarea efectivă a loviturilor și uciderilor, și tocmai aici se află problema lui”, a subliniat el.
Zelenski, care a ajuns joi la Washington, va face a treia sa vizită la Casa Albă de când Trump s-a întors la putere, după o confruntare televizată dezastruoasă în februarie și o întâlnire de împăcare în august, în contextul în care poziția liderului american față de război oscilează constant.
Ultima schimbare de atitudine a lui Trump a avut loc în ajunul vizitei lui Zelenski. El a anunțat că se va întâlni cu Putin la Budapesta, probabil în următoarele două săptămâni, într-o nouă încercare de a ajunge la un acord de pace și de a pune capăt invaziei Moscovei lansate în 2022.
Ucraina spera că vizita lui Zelenski va viza mai mult sporirea presiunii asupra lui Putin, în special prin obținerea de rachete de croazieră Tomahawk produse în SUA, cu rază lungă de acțiune și capabile să lovească adânc în Rusia.
Discuție „foarte productivă” între Trump și Putin
Dar Trump, care cândva spunea că ar putea pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, pare hotărât să urmărească un nou progres diplomatic, după acordul de încetare a focului în fâșia Gaza pe care l-a facilitat săptămâna trecută.
Trump a declarat joi că a avut un apel „foarte productiv” cu Putin și că se vor întâlni în capitala Ungariei. El a adăugat că speră să aibă „întâlniri separate, dar egale” cu amândoi, Putin și Zelenski, dar nu a oferit detalii suplimentare.
Zelenski a declarat, la sosirea sa joi la Washington, că speră ca succesul lui Trump cu acordul din Gaza să producă rezultate pentru a pune capăt războiului care a lăsat întinse părți ale propriei sale țări în ruine.
„Ne așteptăm ca impulsul de a limita terorismul și războiul, care a avut succes în Orientul Mijlociu, să ajute la a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus Zelenski într-un mesaj publicat ieri pe rețeaua de socializare „X”.
Zelenski a insistat că amenințarea rachetelor Tomahawk a forțat Moscova să negocieze.
„Putem deja vedea că Moscova se grăbește să reia dialogul de îndată ce aude despre Tomahawk”, a spus liderul de la Kiev, adăugând că în timpul vizitei sale din SUA se va întâlni și cu reprezentanții unor companii americane de apărare pentru a discuta despre livrări suplimentare de sisteme de apărare aeriană.
Zelenski a vorbit de sisteme de apărare antiaeriană în mesajul de dinaintea întâlnirii cu Trump
Președintele american a pus însă la îndoială dacă Ucraina va primi vreodată armele dorite, care au o rază de acțiune de 1.600 kilometri. Joi, Trump le-a spus reporterilor că Statele Unite nu pot „să-și epuizeze” propriile rezerve. „Avem nevoie și noi de ele, așa că nu știu ce putem face în această privință”, a spus el.
Potrivit acestuia, liderul rus „nu a fost încântat” când a ridicat în timpul apelului posibilitatea de a oferi Ucrainei rachete Tomahawk.
Kremlinul a declarat joi că face pregătiri imediate pentru un summit la Budapesta, după ceea ce a numit apelul „extrem de sincer și de încredere” dintre Putin și Trump.
Yuri Ușakov, unul dintre principalii consilieri ai lui Putin, a declarat că liderul de la Kremlin i-a transmis lui Trump că oferirea de Tomahawk Ucrainei „nu va schimba situația de pe câmpul de luptă” și va dăuna „perspectivelor pentru o rezolvare pașnică”.
În noul său mesaj de vineri de dinaintea întâlnirii cu Trump, Zelenski nu a mai făcut referire directă la sistemele Tomahawk, ci la unele de apărare antiaeriană.
„Fiecare sistem de apărare antiaeriană pentru Ucraina contează – el salvează vieți. Fiecare decizie care ne poate întări aduce sfârșitul războiului mai aproape. Securitatea poate fi garantată doar dacă tot ceea ce am convenit, inclusiv aici, la Washington, este pus în aplicare. Le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de Ucraina!”, a mai scris el.
Un nou episod în saga relațiilor dintre Trump, Putin și Zelenski
Relațiile lui Trump cu Putin – un șef de stat despre care a declarat de mai multe ori de-a lungul anilor că îl admiră – și cu Zelenski au oscilat puternic de când liderul republican s-a întors la Casa Albă, în ianuarie.
După o apropiere inițială, Trump a arătat o frustrare tot mai mare față de Putin, în special după ce întâlnirea sa din Alaska cu președintele rus nu s-a materializat cu o încetare a focului.
Zelenski, între timp, a mers în direcția opusă, recâștigând sprijinul lui Trump după întâlnirea dezastruoasă din Biroul Oval, când președintele SUA și vicepreședintele JD Vance l-au certat în fața camerelor.
Liderul ucrainean s-a întors la Casa Albă în august, purtând costum, după ce a fost criticat pe motiv că nu a purtat unul la prima întâlnire, și a fost însoțit de o serie de lideri europeni în semn de solidaritate.