Blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran a declanșat o criză majoră pentru comerțul global și a pus administrația Trump în situația de a cere sprijin aliaților din NATO. Politologul Radu Carp explică de ce apelul Washingtonului rămâne fără ecou și care sunt mizele strategice din spatele solicitării.
Blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran a declanșat o criză majoră pentru comerțul global și a pus administrația Trump în situația de a cere sprijin aliaților din NATO. Politologul Radu Carp explică de ce apelul Washingtonului rămâne fără ecou și care sunt, în realitate, mizele strategice din spatele acestei confruntări.
Președintele american Donald Trump a solicitat aliaților din NATO și altor state importante să contribuie la securizarea și menținerea controlului asupra Strâmtoarea Hormuz, după escaladarea tensiunilor cu Iran și riscul blocării traficului maritim.
Strâmtoarea este un punct strategic pentru economia globală, deoarece prin ea trece aproximativ o cincime din petrolul transportat pe mare. Trump a propus formarea unei coaliții navale internaționale care să patruleze zona și să asigure libertatea navigației, invitând la participare atât aliați occidentali, cât și state precum China, Japonia, Franța și Regatul Unit. „Dacă nu există un răspuns (la solicitarea americană) sau dacă acesta este negativ, cred că acest lucru va avea consecințe foarte sumbre pentru viitorul NATO”, a adăugat el.
Reacțiile internaționale au fost însă prudente. Mai multe state europene și oficiali ai Uniunii Europene au transmis că nu doresc extinderea implicării militare în zonă, temându-se de o escaladare a conflictului cu Iranul. Unele țări, precum Franța sau Japonia, au evitat să ofere un angajament militar clar, iar altele au subliniat că situația nu ține direct de responsabilitățile NATO. În ansamblu, răspunsurile primite până acum indică o reticență generală a aliaților de a participa la o operațiune militară amplă în Strâmtoarea Hormuz, preferând soluții diplomatice sau o implicare limitată.
„Acest război nu are nimic de-a face cu NATO. Nu este războiul NATO”, a declarat Stefan Kornelius, purtător de cuvânt al cancelarului german Friedrich Merz, jurnaliștilor la Berlin, luni. „NATO este o alianță defensivă, o alianță pentru apărarea propriului teritoriu”, a adăugat el.
Guvernul britanic ia în considerare trimiterea unor drone de dragare a minelor pentru a contribui la curățarea acestei căi navigabile, în încercarea de a permite reluarea fluxului exporturilor de petrol. Cu toate acestea, oficialii au declarat că trimiterea de nave, așa cum a solicitat președintele SUA în weekend, ar putea agrava situația, având în vedere natura volatilă a conflictului.
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a subliniat în timpul declaraţiilor de astăzi că atenția trebuie să se concentreze asupra faptului că NATO este o alianță defensivă.
Închiderea Strâmtorii Ormuz de către oficialii de la Teheran, ca represalii pentru loviturile aeriene ale SUA și Israelului, a provocat cea mai mare perturbare din istorie a aprovizionării cu petrol și o creștere abruptă a prețurilor la nivel global.
Armata iraniană blochează efectiv această cale navigabilă crucială ca represalii pentru atacurile americane și israeliene, cu scopul de a afecta economia mondială și de a pune presiune pe Washington, pe măsură ce prețurile la energie cresc vertiginos.
Teheranul afirmă că strâmtoarea Hormuz, prin care trece în mod normal o cincime din exporturile globale de petrol, este deschisă tuturor, cu excepția SUA și a aliaților săi.
Radu Carp: „Se pare că este o situație pe termen lung”
Blocarea Strâmtorii Ormuz nu pare a fi un episod de scurtă durată, iar consecințele pentru economia globală sunt deja vizibile. Potrivit profesorului Radu Carp, situația actuală arată că Iranul a decis să folosească una dintre cele mai importante rute maritime ale lumii ca instrument de presiune strategică.
„Se pare că este o situație pe termen lung, nu de o săptămână sau două. Iranul a declarat foarte clar că această strâmtoare este închisă țărilor considerate neprietene și deschisă doar celor care ajută Iranul sau adoptă o poziție neutră”, explică profesorul de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
Blocajul nu afectează doar transportul de petrol. În zonă sunt blocate nave care transportă diverse tipuri de marfă, inclusiv îngrășăminte, iar impactul asupra comerțului mondial este major. „Sunt cantități enorme de marfă. Este evident un prejudiciu enorm adus comerțului internațional”, subliniază Radu Carp.
Inițial, Washingtonul ar fi luat în calcul o operațiune militară pentru deblocarea rutei maritime. Planul ar fi presupus trimiterea unui corp de infanterie marină staționat în Japonia pentru a ocupa o insulă strategică din zonă. Totuși, potrivit expertului, ideea s-a dovedit rapid impracticabilă.
„Operația nu este fezabilă. Există foarte multe riscuri pentru ocuparea acelei insule și pentru deblocarea strâmtorii”, afirmă el.
În aceste condiții, administrația americană a încercat să obțină sprijinul aliaților. Rezultatul a fost însă dezamăgitor pentru Washington.
„Riscurile sunt enorme”
„Statele Unite încearcă să obțină ajutorul aliaților, dar nu primesc niciun răspuns pozitiv. Poziția statelor europene, dar și a Australiei sau Coreei de Sud, este că acest război a început fără ca ele să fie consultate”, explică profesorul. În acest context, țările nu sunt dispuse să participe la asigurarea securității Strămtorii Ormuz.
Pe lângă acest aspect politic, există și argumente militare. Strâmtoarea este extrem de greu de securizat.
„Este parțial minată și foarte bine apărată cu sisteme de drone și rachete balistice. Riscurile sunt enorme. Nu este imposibil de deblocat, dar în momentul de față nimeni nu poate garanta securitatea navelor care ar traversa zona”, spune Radu Carp.
În opinia sa, cererea Washingtonului către aliați nu are, în acest moment, o bază realistă.
„Mie mi se pare o idee lipsită de temei această solicitare către statele europene”, afirmă politologul.
Singura variantă, o intervenție terestră
În absența unui sprijin internațional, opțiunile militare ale Statelor Unite sunt limitate. De fapt, spune profesorul, singura variantă ar fi o intervenție terestră, pe care Washingtonul ezită să o declanșeze.
„Nu există alternative decât o intervenție terestră. Ori Statele Unite ezită în momentul de față să meargă în această direcție”, explică el.
Mai realist, spune expertul, Washingtonul ar putea încerca să slăbească capacitatea militară a Iranului, în speranța că situația se va rezolva ulterior prin negocieri.
„Singurul lucru pe care îl pot face Statele Unite este să demanteleze mașinăria de război iraniană, sperând că la un moment dat, prin negocieri, strâmtoarea va fi deschisă. Militar, eu nu văd în momentul de față nicio opțiune viabilă”, spune Radu Carp.
„România, comparativ cu alte țări NATO, chiar a făcut ceva în sprijinul Statelor Unite”
În ceea ce privește România, profesorul susține că Bucureștiul a oferit deja sprijin logistic americanilor.
„România, comparativ cu alte țări NATO, chiar a făcut ceva în sprijinul Statelor Unite. Suntem practic singura țară din Europa care ajută logistic, prin facilități militare”, afirmă el.
Totuși, rolul României în eventuale operațiuni din Golful Persic ar fi limitat.
„România are dragoare de mine, dar singură nu poate să se deplaseze în Strâmtoarea Ormuz. Ar trebui o operațiune europeană gândită la Bruxelles, la care România ar putea participa cu experiența sa din Marea Neagră”, explică profesorul.
Pe plan diplomatic, singurul stat european care încearcă să mențină un canal de comunicare cu Teheranul este Franța.
„Singura țară care încearcă să discute cu regimul de la Teheran este Franța. Emmanuel Macron a avut o convorbire telefonică cu președintele Iranului, dar acesta a respins orice formulă de discuție”, spune Radu Carp.
China preferă să rămână în espectativă
Parisul încearcă o strategie indirectă, legată de stabilizarea situației din Liban, care ar putea crea ulterior premise pentru negocieri cu Iranul.
„Ideea este de a se implica mai mult în Liban, de a încerca un armistițiu sau chiar o pace durabilă și apoi de a veni către Iran cu argumentul că s-a contribuit la stabilizarea regiunii”, explică politologul.
Un alt actor major în această ecuație este China, care, în opinia lui Radu Carp, preferă să rămână în expectativă.
„China este, după părerea mea, marele câștigător al acestei situații. Transportul de petrol către China nu a fost limitat, dimpotrivă, s-a menținut la cotele prevăzute”, afirmă el.
Mai mult, Beijingul ar putea profita de tensiunile dintre Statele Unite și statele din Golf.
„China așteaptă ca țările din Golf să vină ulterior către Beijing pentru parteneriate inclusiv militare”, spune profesorul.
În același timp, sprijinul chinez pentru Iran există, dar este discret.
„China ajută discret Iranul, cumpărând petrol și publicând informații despre bazele militare americane, dezvăluind astfel mișcările posibile de trupe în zonă”, afirmă Radu Carp.
„Washigntonul nu poate face absolut nimic”
În ciuda amenințărilor formulate de Donald Trump la adresa aliaților NATO, expertul consideră că Washingtonul nu are pârghii reale pentru a-i obliga să intervină.
„Nu poate face absolut nimic”, spune tranșant profesorul.
Potrivit acestuia, tensiunile dintre SUA și Europa s-au acumulat în ultimii ani, inclusiv din cauza disputelor legate de industria de apărare și de contribuțiile militare ale aliaților.
„Există o istorie mai lungă de disensiuni care fac ca în momentul de față să nu existe o poziție comună legată de Iran”, explică el.
În realitate, spune Radu Carp, obiectivul strategic al administrației Trump nu este Iranul în sine, ci China.
Ce vrea, de fapt, Trump
„Principalul scop al administrației Trump este tăierea legăturii dintre Iran și China”, afirmă politologul.
Iranul furnizează petrol Chinei, iar această relație economică este văzută la Washington ca o vulnerabilitate strategică.
„Iranul aprovizionează cu petrol China, iar lipsa acestei aprovizionări ar crea probleme serioase pentru Beijing. De aceea încearcă Trump să găsească această verigă slabă”, explică profesorul.
Controlul Strâmtorii Ormuz ar deveni astfel un instrument geopolitic major.
„Prin controlul strâmtorii, Statele Unite ar putea permite circulația liberă, dar nu pentru navele care vin din China sau, cel puțin, acestea ar fi supuse controlului american”, spune Radu Carp.
Pe termen scurt, însă, situația riscă să se agraveze. Iranul ar putea extinde presiunea asupra transportului maritim și în alte puncte strategice.
„Rebelii Houthi vor exercita o presiune din ce în ce mai mare asupra celeilalte strâmtori, Bab el-Mandeb, în Marea Roșie”, avertizează profesorul.
Dacă și această rută ar deveni impracticabilă, impactul asupra economiei globale ar fi dramatic.
„Nu știu dacă cele două strâmtori vor fi închise complet navigației, dar dacă se va întâmpla asta, presiunea asupra comerțului mondial va fi imensă”, concluzionează Radu Carp.
