Răspunsul la agresiunea Rusiei. Extinderea, pariul strategic al Europei. Pe când Moldova și Ucraina în UE?

Răspunsul la agresiunea Rusiei. Ceva semnificativ s-a întâmplat atunci când, pe 4 noiembrie, Comisia Europeană și-a prezentat raportul cu privire la extindere. Pentru prima dată, executivul european a comunicat 
un orizont de timp pentru primirea de noi membri: anul 2030.

Răspunsul la agresiunea Rusiei, în privința extinderii, Bruxelles iese din tiparul său obișnuit, plin de aprecieri tehnice cu privire la pașii înainte (sau înapoi) ai candidaților și asigurări ulterioare că „ușa rămâne deschisă“.

De ce această schimbare? Pentru că, din „cenușăreasa“ în care se transformase în ultimul deceniu, extinderea a căpătat acum o miză strategică. A depășit simplul cadru tehnic și a căpătat o greutate politică. Explicațiile sunt mai multe.

Răspunsul la expansiunea Rusiei

Când Ucraina și Republica Moldova au depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, în martie 2022, imediat după declanșarea invaziei rusești, a devenit clar că o schimbare fundamentală se petrece pe fondul extinderii.

Cele două state, părți ale unor acorduri de asociere cu UE, au ieșit, dintr-o dată, din logica Parteneriatului Estic – un format de cooperare și investiții pentru stabilitate, dar fără perspectiva aderării.

Pur și simplu, UE a înțeles natura războiului Rusiei, început în 2014, imediat după ce ucrainenii au avut îndrăzneala de a-l răsturna pe fostul președinte pro-rus Viktor Ianukovici, în revoluția Maidanului.

Semnalul lui Putin a fost că vede extinderea influenței UE (la vremea aceea nu se discuta de aderare, doar de asociere) drept o amenințare strategică.



La rândul lor, europenii au înțeles că răspunsul în fața agresiunii ruse este pasul strategic înainte, prin extinderea către est, chiar dacă cele două națiuni nu erau tocmai pregătite pentru a deveni țări candidate. Însă interesul politic a prevalat în fața considerentelor tehnice.

Odată cu această cotitură strategică în vecinătatea estică, UE a dezghețat și procesul de aderare pentru Balcanii de Vest, marcat în ultimul deceniu și jumătate de tergiversări și frustrări de ambele părți.

Albania și Serbia au depus cererea de aderare la UE în 2009, Muntenegru în 2008, iar pentru Macedonia de Nord așteptarea durează din 2004.

Astăzi, procesul de extindere este dezghețat din considerente strate­gice, pe frontul confruntării nemijlocite cu Rusia sau în curtea din spate a Balcanilor de Vest.

Nevoia de schimbare a UE

Extinderea UE se produce în paralel cu un efort intern de reformare a mecanismelor de luare a deciziilor.

Cu 27 de membri statali în Consiliu – și tot atâția oameni în Colegiul Comisarilor – deciziile sunt deja greu de luat. În plus, acestea sunt marcate de veto-uri cu caracter național, cel mai adesea fără legătură cu problemele discutate.

Ungaria blochează, în principiu, orice inițiativă UE la care se poate opune. De la o declarație politică de condamnare a politicii Beijingului față de minoritatea uigură, la acordul comercial cu statele din Caraibe și probleme bugetare sau sancționarea Rusiei.

Ungaria s-a opus și acordării statutului de țări candidate pentru Ucraina și Republica Moldova, situația fiind deblocată în ultimul moment la summitul de la Bruxelles din decembrie 2023.

Și aceasta, numai după ce Comisia a fost de acord să dezghețe 10 miliarde de euro din cele 20 de miliarde reprezentând fonduri europene blocate pentru Budapesta din cauza derapajelor de la normele statului de drept.

Dar este clar că lucrurile nu mai pot continua așa. Mai ales că „rebelei“ Ungaria i se adaugă tot mai clar Slovacia lui Robert Fico. Pe turnantă vine și Cehia, unde populistul Andrei Babis, câștigătorul alegerilor parlamentare, este pe cale de a constitui un guvern pronunțat eurosceptic.

Comisia Europeană și marile capitale caută soluții politice și juridice pentru renunțarea la principiul unanimității, fără recursul la procedura aproape sinucigașă a modificării Tratatelor.

De asemenea, există perocupări pentru sehimbarea modului de desemnare a comisarilor europeni, deocamdată câte unul de fiecare țară. Acum s-a ajuns la 27, dar sistemul va putea fi cu greu menținut dacă în club vor ajunge 30 de membri sau mai mulți.

Fixarea unui orizont al extinderii pentru 2030 ar trebui să accelereze procesul de reformare internă al Uniunii. Este greu de imaginat cum ar mai putea funcționa mecanismul de decizie cu un număr și mai mare de membri. Potrivit unor rapoarte de presă, UE studiază posibilitatea de a le propune noilor veniți să adere fără drept de veto, până la o reformare a procesului de decizie în UE.

Provocări demografice și economice

Conform proiecțiilor oficiale ale Eurostat, până în 2050, populația UE se va micșora cu aproximativ 9% față de 2025, dacă migrația încetează complet. Extinderea UE ar veni să suplinească într-o anumită măsură această pierdere, fără problemele inerente generate de migrație.

Provocările demografice vin mână în mână cu cele legate de deficitul forței de muncă. Raportul lui Mario Draghi privind competitivitatea UE arată că deficitul de forță de muncă din UE afectează puternic economia europeană.

Aderarea statelor din Balcanii de Vest ar avea un impact semnificativ asupra populației și economiei europene. Populația totală a statelor din Balcanii de Vest care nu sunt membre UE se situează în jurul a 17,5 milioane de persoane, dar trebuie avut în vedere că nu toate statele sunt în acest moment la fel de bine pregătite pentru a face parte din club.

Acestora li se pot adăuga aproape două milioane și jumătate de cetățeni ai Republicii Moldova care își au domiciliul în țară, în afara celor aproximativ un million aflați în afară, în special în state membre UE.

Aderarea Ucrainei, cu aproape 40 de milioane de locuitori, ar aduce o schimbare majoră în demografia europeană.

Mesaj politic cu impact global

Ultimul venit în Clubul European a fost Croația, în 2013. Dar aderarea ei fusese decisă cu mult timp înainte, procesul fiind întârziat din cauza problemelor legate de relația cu Tribunalui Internațional pentru crime de război în fosta Iugoslavie și diferende de frontieră cu Slovenia. Extinderea de tip „big-bang“ a avut loc în 2004, cu 10 state, cărora li s-au adăugat, în 2007, România și Bulgaria.

Dar aceste episoade au avut loc în cu totul alte condiții politice pe scena globală – o Rusie slăbită și o Chină în expansiune economică dar care încă nu-și revendica un rol de super-putere.
Marea extindere a Uniunii Europene a venit aproape ca un rezultat firesc al dominației Occidentului.

Între timp, lumea s-a schimbat. Rusia a pornit un război care înseamnă mai mult decât o agresiune la adresa unei țări vecine – este un atac la adresa ordinii de securitate europene și valorilor care îi unesc pe membrii Uniunii.

China își revendică statutul de putere globală și devine tot mai activă în Pacific, determinând Statele Unite să-și mute din Europa principalul punct de interes strategic.

Mai presus de toate, lumea de azi a devenit terenul unei noi rivalități ideo­logice între democrațiile liberale și noile autocrații, regimuri hibride și iliberale. Supremația modelului liberal de tip occidental, proclamată la sfârșitul războiului rece, pare să se clatine.

Revenirea la putere a lui Donald Trump a adăugat mai multă incertitudine. A dat un impuls taberei autoritariste și a crescut presiunea asupra Europei.

Uniunea și partenerii ei apropiați – inclusiv britanicii, care au părăsit blocul după referendumul din 2016 – rămân bastionul global al democrației liberale.

În acest context, extinderea UE transmite lumii că libertatea și democrația rămân valori acceptate și dorite. Și că Uniunea, cu puternicul ei set de reguli, standarde și norme, rămâne o garanție de stabilitate și prosperitate.

Puse să aleagă, statele aflate la mijloc între democrații liberale și autocrații aleg, iată, democrația. Este un mesaj politic de forță în lumea de azi.