În București a nins și s-a depus strat de zăpadă, chiar dacă destul de puțină, marcând astfel o premieră după nu mai puțin de 13 ani: Crăciun Alb.
„Crăciun alb” în București
Fulgii au început să cadă în Capitală de la lăsarea serii, pe fondul unei vremi câinoase, cu vânt puternic, vreme rece și ploaie. Apoi, încet-încet, de-a lungul nopții, fulgii de nea s-au așezat pe pământ, astfel că dimineața de Crăciun i-a surprins pe bucureșteni cu un strat alb depus pe străzi și pe copaci.
Ultima dată când a fost ninsoare care să se depună de Crăciun în București a fost în 2012.
De altfel, locuitorii Capitalei nu au avut parte de zăpadă de Crăciun decât de nouă ori în ultimii 30 de ani.
Cazarea în cabanele izolate din țările nordice. Informații esențiale pentru turiști
Cum a orbit Andrea Bocelli. Povestea tulburătoare pe care puțini o știu
Cum va fi vremea de Crăciun în București
Dar se pare că nu va ține mult această zăpadă, pentru că specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au anunțat că în prima zi de Crăciun ninsorile se vor restrânge.
Norii vor mai scutura zăpadă mai ales în zonele de munte și în sud-vestul țării, iar pe 26 decembrie vremea se va mai liniști complet.
Presiunea atmosferică va crește, cerul se va degaja treptat, iar aspectul vremii va fi mai plăcut.
În schimb prima zi de Crăciun va aduce vreme rece pentru această perioadă: cerul va rămâne noros și este posibil să mai ningă slab în primele ore ale zilei, iar temperatura maximă nu va depăși -1 grad, cu minime care vor coborî până la -6 grade Celsius.
Crăciunul alb, tot mai rar și în țară
Și, dacă la București șansele de a avea sărbători cu zăpadă par să fie tot mai mici, există orașe din România în care locuitorii sunt ceva mai norocoși.
Orașele aflate în apropierea Carpaților, precum Sibiu, Brașov sau Cluj au avut parte mai des de zăpadă de Crăciun. Iar locuitorii din Iași și Miercurea Ciuc au fost și mai norocoși.
De exemplu, la Sibiu a fost zăpadă de Sărbători de 12 ori în ultimele trei decenii, la Cluj de 15 ori, în timp ce locuitorii din Iași au avut Crăciun cu zăpadă de 15 ori.
Ultimul an bogat în zăpadă de Crăciun, dar și în toată luna decembrie, a fost 2002, când toate orașele țării au avut parte toată luna de zăpezi abundente, având însă parte și de problemele aferente.
La București, potrivit unei statistici, din 1950 încoace au fost doar 27 de ani în care stratul de zăpadă în ziua de Crăciun a depășit 20 de cm și 10 ani în care stratul de zăpadă în ziua de Crăciun a fost peste 10 cm.

