Rusia
International

Primele anunțuri după finalul negocierilor de pace directe Rusia-Ucraina-SUA găzduite de Emiratele Arabe Unite

Ucraina și Rusia au încheiat sâmbătă a doua zi de discuții mediate de SUA la Abu Dhabi fără un acord. Ministerul rus de Externe a transmis sâmbătă că Moscova rămâne deschisă continuării dialogului, a relatat agenția de știri de stat RIA la finalul celei de-a doua zi a trilateralei găzduită la Abu Dhabi, relatează Reuters. De partea cealaltă, Zelenski a catalogat discuții drept „constructive” și a spus că ele vor continua.

16:42
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că discuțiile trilaterale dintre Ucraina, Rusia și Statele Unite, care s-au încheiat în Emiratele Arabe Unite, au fost „constructive” și că alte întâlniri ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Zelenski a declarat că reprezentanții militari au identificat o listă de probleme pentru discuții la o posibilă viitoare întâlnire.

Unde nu se înțeleg părțile

Problema teritorială rămâne principalul punct de dezacord între părți, iar retragerea forțelor ucrainene din Donbas rămâne o prioritate pentru Rusia, a declarat sâmbătă pentru agenția rusă TASS o sursă apropiată negocierilor.

„Această problemă rămâne cea mai complicată”, a spus sursa. „Retragerea armatei ucrainene din Donbas este importantă și se iau în considerare diverși parametri de securitate cu privire la această problemă”.

Pe 22 ianuarie, președintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu trimisul prezidențial special al SUA, Steve Witkoff, și cu omul de afaceri Jared Kushner, ginerele lui Trump. Întâlnire a fost descrisă de consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, ca fiind extrem de substanțială, constructivă, sinceră și bazată pe încredere. Discuțiile au durat aproximativ patru ore.

Delegația rusă de la Abu Dhabi a fost condusă de Igor Kostyukov, șeful Direcției Principale a Statului Major General al Armatei Ruse. Negociatorii ucraineni sunt conduși de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov.

Puține informații despre negocieri

Reuniunea de două zile s-a încheiat fără să fie anunțate detalii sau concluzii clare de către delegațiile Rusiei și Ucrainei.

În ciuda primei întrevederi trilaterale de la începutul conflictului, rușii nu au oprit bombardamentele și au atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cele două mari orașe ale Ucrainei, Kievul și Harkov.

Până în acest moment, toate cele trei tabere au fost precaute și nu au făcut declarații despre ce s-a discutat în spatele ușilor închise.