Trump
International

Politico: „E timpul să renunțăm la Trump?”. UE analizează represalii fără precedent pentru a salva Groenlanda

Amenințările lui Donald Trump privind folosirea armatei SUA pentru a controla Groenlanda au declanșat discuții tot mai serioase în Europa despre represalii fără precedent, inclusiv limitarea cooperării militare cu Washingtonul.

În timp ce Donald Trump amenință că ar putea recurge la forța militară pentru a prelua controlul asupra Groenlandei, oficiali și diplomați europeni discută, în spatele ușilor închise, opțiuni care până recent erau considerate de neconceput.

„E timpul să renunțăm la Trump?”. UE analizează represalii fără precedent pentru a salva Groenlanda
Potrivit Politico.eu, în capitalele europene se conturează ideea unei riposte coordonate, în cazul în care președintele american refuză orice compromis.

Deși o confruntare militară directă între Statele Unite și o forță europeană ar fi extrem de scurtă și dezechilibrată, aliații Groenlandei analizează alte pârghii de presiune pentru a-l împiedica pe Trump să anexeze Groenlanda.

Una dintre ele vizează rețeaua extinsă de baze și facilități militare din Europa, pe care SUA le folosesc pentru a-și proiecta puterea în regiuni precum Africa și Orientul Mijlociu.

Dilema europeană

Diplomații europeni ridică o întrebare extrem de sensibilă: de ce ar trebui Statele Unite să continue să aibă acces la baze militare, sprijin naval, aerian și informațional din partea aliaților, dacă ar încerca să ocupe teritoriul suveran al unui stat membru NATO, precum Danemarca?

Subiectul este atât de delicat încât este evitat în dezbaterile oficiale din cadrul summiturilor UE și NATO. Totuși, cinci oficiali și diplomați europeni au confirmat pentru Politico că, în privat, discuțiile despre cum ar putea Europa să riposteze împotriva lui Trump au loc pe întreg continentul.

Pe lângă dimensiunea militară, europenii iau în calcul și pârghiile economice. SUA depind de Europa ca partener comercial major, iar guvernele europene cheltuiesc anual miliarde de dolari pentru achiziția de armament american. Renunțarea la aceste contracte ar reprezenta un instrument de presiune semnificativ.

Riscul major, avertizează unii oficiali, este escaladarea rapidă către o ruptură completă a relațiilor transatlantice. Alții susțin însă că alianța devine „din ce în ce mai toxică” sub Trump și că Europa trebuie să se pregătească pentru un viitor diferit.

Cel mai clar avertisment public a venit din partea președintelui francez Emmanuel Macron, printr-o declarație atent formulată.

„Nu subestimăm declarațiile privind Groenlanda”, a spus acesta miniștrilor săi.

„Dacă suveranitatea unui stat european și aliat ar fi afectată, efectele secundare ar fi fără precedent. Franța urmărește situația cu cea mai mare atenție și va acționa în deplină solidaritate cu Danemarca.”

Un oficial francez a precizat că subiectul este „extrem de sensibil” și că Macron „cântărește fiecare cuvânt cu atenție”, fără a confirma dacă a avut sau urma să aibă discuții directe cu Trump pe această temă.

Trump vrea Groenlanda cu orice preț

Declarațiile au venit în contextul în care miniștrii de externe ai Danemarcei și Groenlandei au început discuții la Washington cu administrația Trump, în încercarea de a găsi un compromis privind soarta insulei. După întâlnirile cu vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, ministrul danez de externe Lars Løkke Rasmussen a admis că nu se conturează un acord.

„Președintele are această dorință de a cuceri Groenlanda”, a declarat el. „Prin urmare, avem în continuare o neînțelegere fundamentală.”

Diplomații europeni vorbesc despre o gamă largă de opțiuni, de la tactici de amânare și lobby politic în SUA, până la trimiterea de trupe aliate în Groenlanda sau lansarea unei campanii publice în America.

Cele mai radicale scenarii includ limitarea sprijinului pentru desfășurările militare americane sau chiar preluarea controlului asupra bazelor SUA din Europa.

„Se poartă discuții despre cum am putea exercita presiune și spune «Hei, aveți nevoie de noi, iar dacă faceți asta, vom riposta într-un fel sau altul»”, a declarat un diplomat european. „Dar, în același timp, nimeni nu vrea să vorbească deschis despre acest lucru.”

Problema Ucrainei, esențială

Reținerea europenilor este legată și de Ucraina. Mulți consideră sprijinul lui Trump esențial pentru obținerea unor garanții de securitate viabile pentru Kiev în orice acord de pace cu Rusia. În același timp, diplomații recunosc că trebuie să fie pregătiți pentru scenarii extreme.

„Poate că este o iluzie”, a spus unul dintre ei, „dar ar trebui să fim pregătiți pentru asta”.

Datele arată miza reală a unei eventuale rupturi. În 2024, SUA aveau 31 de baze permanente și alte 19 locații militare în Europa, cu aproximativ 67.500 de militari activi, majoritatea în Germania, Italia și Marea Britanie. Printre acestea se află baza de la Ramstein, cea mai mare instalație NATO din Europa, considerată esențială pentru operațiunile americane globale.

Fostul comandant al trupelor americane din Europa, Ben Hodges, a avertizat că pierderea acestor facilități ar avea un impact „dezastruos” asupra capacităților SUA, inclusiv asupra operațiunilor din Orientul Mijlociu și Africa. El a subliniat că Washingtonul ar pierde și o parte semnificativă din capacitățile sale de partajare a informațiilor.

În ciuda tensiunilor, oficialii europeni admit că Groenlanda nu este principala prioritate de securitate. Pentru multe capitale, apărarea Ucrainei rămâne obiectivul central, iar calmarea lui Trump este, cel puțin temporar, o necesitate strategică.

„Relația transatlantică se schimbă”, a concluzionat un oficial dintr-o țară a UE. „Nu va mai fi la fel.”