Ucraina
International

Poate Rusia să cucerească Odesa, port în Ucraina aflat la 2 pași de România? Explică un contraamiral

Războiul din Ucraina continuă, iar cel mai vehemenți propagandiști ai Rusiei își continuă discursurile despre cum Kievul trebuie să se predea necondiționat. Totuși, conform analiștilor ofensiva fostei Armate Roșii nu merge tocmai bine.

Un obiectiv principal al lui Putin, la care nu renunță, este să domine comerțul pe Marea Neagră. De aceea nici nu vrea să oprească războiul în Ucraina acum.

Cucerirea porturilor ucrainene la Marea Neagră, în special Odesa, și a celor dunărene face parte din obiectivele principale ale lui Putin pentru care a pornit acest război.

De altfel, Odesa, la 200 de kilometri de România, este una dintre țintele predilecte de bombardament ale Moscovei folosind drone și rachete de toate felurile.

Însă, la Marea Neagră, Ucraina deține o poziție mai puternică decât Rusia. După atacurile asupra flotei sale din umbră, care se sustrage sancțiunilor, Putin a amenințat că „Rusia poate tăia Ucraina de la mare”.

Poate cuceri Rusia Odesa, la doi pași de România? Explicația unui contraamiral

Concret, președintele rus a avertizat că va răspunde la atacurile asupra petrolierelor sale extinizând loviturile asupra porturilor ucrainene, în special asupra Odesei, și asupra navelor care intră în aceste porturi.

Dar, după ce a pus pe fugă Flota Mării Negre a Rusiei, distrugând nave principale și după ce a început războiul împotriva petrolierelor din umbră ale Rusiei, poziția Ucrainei este mai bună.

Contraamiralul Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din comandamentul NATO JFC NAPLES, din Italia a explicat pentru Newsweek de ce Rusia este incapabilă să cucerească Odesa. “Practic, nu pot ajunge în Odesa. Nu pot trece peste Nipru. Ei au tot încercat să cucerească niște insule de pe fluviu, dar nu au reușit. Au fost mai multe tentative nereuși de traversare a fluviului fără rezultate. Apoi au vrut sa-și facă de cap în Zaporojie, dar, la fel, nu le-a ieșit. Ar nai fi varianta debarcării pe Marea Neagră la Odesa, dar și acolo fac legea ucrainenii.

Nu pot ajunge cu nave de desant acolo fiindcă ucrainenii au baraje de mine, dispun de rachete performante și să nu uităm de dronele marine care au pus pe fugă flota Rusiei. Deci este puțin probabil. Și mai este o problemă. Rusia revendică câștiguri teritoriale care nu există în realitate. Îmi pun mari semne de întrebare legate de declarațiile oficiale ale Moscovei. Acum, sigur nu trebuie să stăm cu mâinile în sân. Dacă este să fim sinceri cu noi trebuie să întărim armata, la toate categoriile. Dotarea Armatei este primordială. Trebuie să promovăm mai bine acel serviciu militar voluntar”, a precizat contraamiralul Constantin Ciorobea pentru Newsweek.

Ucraina

Reamintim că Ucraina a atacat recent două petroliere în Marea Neagră și a documentat momentul atacului, asumându-și efectiv responsabilitatea.

Atacurile au avut loc în zona economică exclusivă (ZEE) a Turciei, ceea ce nu trebuie confundat cu apele teritoriale. ZEE se situează în apele internaționale, dar permite unei țări să exploateze resurse, cum ar fi pescuitul sau extracția de petrol.

Petrolierele Rusiei au fost grav avariate și nu mai pot transporta petrol fără reparații majore.

Câteva zile mai târziu, a avut loc un alt incident – un petrolier rusesc din umbră a fost sabotat în largul coastei Senegalului. Unii au sugerat că ar fi putut fi vizat de un sistem de drone maritime, dar nu există dovezi. Minele magnetice sunt considerate mai probabile, potrivit Odessa Journal.

Înainte de aceasta, Ucraina a efectuat o serie de atacuri asupra infrastructurii de export de petrol din Rusia. Atacurile anterioare au vizat în principal instalațiile de rafinare. Acum, exporturile de țiței sunt, de asemenea, afectate.