PNL
Politic

PNL pune condiții pentru a rămâne în coaliție alături de PSD: Nu facem compromisuri care afectează interesele ţării

În urma rezoluției adoptate de PNL luni seara, deputatul Ionel Bogdan a explicat că documentul aduce în prim-plan un mesaj clar către partenerii de coaliție. Potrivit liberalului, rezoluția reafirmă necesitatea ca social-democrații să respecte acordul de colaborare și să acționeze în interesul României. Ionel Bogdan a explicat că, dacă PSD va alege să provoace o criză guvernamentală, Partidul Național Liberal nu va mai putea continua colaborarea în coaliție.

PNL, despre situația în care se află România. Mesaj ferm pentru social-democrați

Prin rezoluția adoptată recent, Biroul Politic Național al PNL a stabilit principalele măsuri pe care partidul le va urma și a reconfirmat angajamentul pentru o guvernare stabilă și responsabilă. Documentul atrage atenția că România se află într-un moment dificil, afectată de tensiuni internaționale, deficit bugetar ridicat, dificultăți în absorbția fondurilor PNRR și o economie fragilă

„Într-un context internaţional complicat, România are nevoie de echilibru şi decizii mature, nu de jocuri politice. De aceea, Partidul Naţional Liberal susţine fără echivoc Guvernul condus de Ilie Bolojan”, a scris liberalul pe Facebook.

PNL

Condiții pentru PSD

Deputatul a adăugat că prioritățile partidului rămân stabilitatea finanțelor publice, absorbția fondurilor europene, investițiile și eficiența în administrație.

„În acelaşi timp, prin rezoluţia adoptată transmitem un mesaj ferm către partenerii de coaliţie: trebuie să respecte acordul şi să acţioneze în interesul României. Dacă PSD va alege să provoace o criză guvernamentală, PNL nu va mai putea continua în coaliţie cu social-democraţii. Nu facem compromisuri care afectează interesele ţării”, a mai spus Ionel Bogdan.

În opinia sa, România are nevoie de stabilitate și de decizii guvernamentale responsabile, nu de conflicte politice sau de acțiuni iresponsabile care să pună în pericol funcționarea instituțiilor și bunăstarea cetățenilor.

„România are nevoie de stabilitate, nu de conflicte şi iresponsabilitate politică”, a mai spus liberalul.

PNL, discuții la ceas de seară despre viitorul României

În rezoluția adoptată luni seara se arată că PNL va acționa pentru buna guvernare și stabilitate, urmărind o conducere eficientă și constantă, cu priorități pentru 2026 care includ stabilitatea finanțelor publice, securitatea energetică, eficiența în administrație, absorbția fondurilor europene, implementarea proiectelor de țară și dezvoltarea unei economii competitive.