Mircea Lucescu
Sport

Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani

Mircea Lucescu a murit marți seară, la Spitalul Universitar din București, la vârsta de 80 de ani, după o perioadă în care s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat emis de Spitalul Universitar care a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20.30. Fostul selecționer al echipei naționale renunțase recent la funcție și la colaborarea cu Federația Română de Fotbal, în contextul stării medicale care s-a deteriorat în ultimele săptămâni.

„Spitalul Universitar de Urgență București informeaza că astăzi, marti, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească”, a transmis Spitalul Universitar din București.

Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani

Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog și doctor în științe medicale, a declarat înainte cu puțin timp ca Mircea Lucescu să moară că starea sa de sănătate precară și rezultatele analizelor arată că nu doar inima este afectată, ci mai multe organe vitale, mai ales că au fost depistate cheaguri de sânge în organism.

„Din păcate, aceste lucruri arată că nu doar inima e extrem de șubrezită, cât și creierul și plămânii. Din cauză că s-au format cheaguri de sânge pe circulație, și creierul, și plămânii au început să sufere foarte mult. Sunt cheaguri de sânge care au plecat și spre cap, dând accident vascular cerebral, au plecat și în arterele care intră în plămâni. La momentul acesta, nivelul de afectare a organismului este pluriorgan. Și inima, și creierul, și componenta pulmonară. Ceea ce sugerează că statusul este extrem de grav la momentul acesta”.

Pe 3 aprilie 2026, chiar în ziua în care urma să fie externat, Mircea Lucescu a suferit două infarcturi. Primul episod a avut loc dimineața, iar al doilea ulterior, în aceeași zi. Medicii au intervenit de urgență și au efectuat trei manevre de resuscitare, precum și o angiografie pentru a verifica starea arterelor coronariene. Cu câteva zile înainte, pe 29 martie, fostul selecționer leșinase în timpul unui antrenament, incident care a dus la internarea sa și la agravarea situației medicale.

Pe 31 martie, Mircea Lucescu a anunțat că se retrage de la conducerea echipei naționale, punând capăt unui mandat recent, dar și unei cariere care a acoperit aproape cinci decenii în fotbal. Sub conducerea sa, România a obținut rezultate importante în Liga Națiunilor și a ajuns în play-off-ul din martie pentru calificarea la Cupa Mondială. Bilanțul în această perioadă a fost de 11 victorii, un egal și șase înfrângeri.

După înfrângerea cu Turcia, scor 0-1, în semifinalele barajului, și în contextul problemelor medicale, echipa națională a fost condusă la meciul amical cu Slovacia, pierdut cu 0-2, de antrenorul secund Ionel Gane.

Citește și  Românul care a fost internat în COMĂ într-un spital din Italia, după prăbuşirea podului de lângă Genova, a murit

5
Mircea Lucescu își supraveghează elevii. sursa: Facebook

Cariera unui antrenor cu 35 de trofee

Născut pe 29 iulie 1945, în București, Mircea Lucescu a început fotbalul la Școala Sportivă 2, iar ulterior a ajuns la juniorii clubului Dinamo București.

Ca jucător, a evoluat pentru Dinamo, Sportul Studențesc și Corvinul Hunedoara, iar cariera de antrenor a început în 1979, la Corvinul.

De-a lungul timpului, a pregătit numeroase echipe din România și din străinătate, printre care Dinamo București, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, dar și echipele naționale ale României și Turciei.

În palmaresul său se regăsesc 35 de trofee, inclusiv Cupa UEFA cu Șahtior Donețk și Supercupa Europei cu Galatasaray, precum și titluri în România, Ucraina și Turcia.

Mircea Lucescu: „curiozitatea m-a făcut să merg înainte”

Într-un interviu acordat în iulie 2025, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Mircea Lucescu a vorbit despre motivația care l-a menținut activ.

„Ceea ce m-a mânat pe mine întotdeauna să merg înainte a fost curiozitatea, am fost întotdeauna curios, am vrut să cunosc, am vrut să învăț din experiența altora. Fotbalul reprezintă partea frumoasă a vieții. Când vezi stadioanele pline, atmosfera creată de suporteri intră în pielea jucătorului. De asta jucătorii trebuie să înțeleagă că nu joacă pentru ei, joacă pentru oameni. 80 de ani nu îi simt în niciun fel, chiar dacă corpul a suferit multe traume și incidente, mintea a rezistat.”

Problemele de sănătate din ultimele luni

În perioada recentă, Mircea Lucescu a avut mai multe probleme medicale. La începutul anului, a fost internat pentru tratament cu antibiotic, în urma unei infecții subcutanate, iar ulterior a mers în străinătate pentru investigații suplimentare.

În martie 2026, în timpul unei ședințe tehnice, i s-a făcut rău, iar echipajele medicale au intervenit pentru stabilizarea sa. Ulterior, a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență București pentru tratament, după ce a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac.

După retragerea lui Mircea Lucescu, conducerea tehnică a echipei naționale ar putea fi preluată de Gheorghe Hagi. Fostul internațional ar urma să revină pe banca naționalei, după experiența din 2001, în cazul în care va ajunge la un acord cu Federația Română de Fotbal.