George Enescu
Actualitate

Festivalul George Enescu 2025 sau când muzica a ieșit din sală. Bilanțul unei ediții memorabile

Festivalul Internațional George Enescu 2025 a fost o ediție memorabilă, desfășurată la București, în peste 20 orașe din țară sau la Chișinău. De asemenea, milioane oameni s-au bucurat de concertele transmise în direct online pe site-ul festivalului sau la TVR 1, TVR Cultural sau pe postul Radio România Muzical și Radio România Cultural.

Ediția de anul trecut a mai însemnat și peste 4.000 de artiști veniți din 28 de țări, mai mult de 100 de concerte în București și un număr aproape similar în țară, alături de zeci de mii de spectatori prezenți fizic și milioane de urmăritori online.

Cristina Uruc, manager Artexim și director executiv al festivalului și concursului George Enescu, A prezentat un bilanț complet al evenimentului din 2025 în cadrul unei conferințe de presă din 2 februarie 2026. să ne prezinte principalele elemente, inclusiv datele și cifrele de bilanț.

Festivalul Internațional George Enescu, un eveniment pentru oameni

„Observăm o creștere solidă și o deschidere reală a festivalului, atât în plan național, cât și internațional. În București, peste 150.000 de persoane au participat la concertele noastre, dintre care peste 100.000 au fost spectatori plătitori, comparativ cu 82.000 în 2023, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 22% și confirmă interesul publicului și relevanța festivalului”, a declarat Cristina Uruc.

Ea explică cum festivalul a devenit și continuă să devină tot mai vizibil și peste granițe. De exemplu, numărul biletelor achiziționate din străinătate a crescut în ediția 2025 cu peste 8% față de ediția precedentă. Din statistici recente, cei mai importanți muzicieni, dirijori și orchestre de turneu din lume au vizitat România în 2025, plasând festivalul pe locul 9 în topul celor mai dedicate evenimente muzicale.

„În plus, maestrul Cristian Măcelaru se află în top 5 al celor mai activi dirijori internaționali. Aceasta este o performanță remarcabilă și reflectă implicarea sa extraordinară în construcția artistică a festivalului”, a mai subliniat managerul de la Artexim.

George Enescu

Bani pentru festival

Bugetul festivalului, conform informațiilor oficiale, a fost de aproximativ 75 de milioane de lei, susținut atât din surse publice, cât și private. Veniturile proprii din bilete au atins suma de 11,2 milioane de lei și se înregistrează astfel o creștere semnificativă față de ediția din 2023.

„Aceste rezultate confirmă capacitatea Arteximului de a organiza și dezvolta festivalul și concursul internațional la standarde internaționale și consolidarea poziției sale ca instituție cheie în promovarea culturii românești, tinerilor muzicieni și în poziționarea României pe harta marilor evenimente culturale europene”, a adăugat Cristina Uruc.

George Enescu

Mai mult decât un festival

Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu, a specificat în cadrul conferinței faptul că ediția din 2025 „s-a extins și în afara sălilor de concert, prin evenimente precum Enescu în Control, care au adus muzica clasică în spații neconvenționale”.

De asemenea, el a amintit și de concertele pentru familii și copii, desfășurate la Teatrul Odeon, „evenimente ce au permis tinerilor să înțeleagă ritualul unui concert și să participe activ, consolidând educația muzicală și accesul la cultură”.