Ideologul lui Putin, Alexander Dughin, avertizează că Putin ar putea fi următorul în cruciada americană împotriva rivalilor săi. Dughin vorbește despre o nouă perestroika la Moscova pentru a-l înlătura pe „singurul suveranist”, Putin, pentru că elita rusă vrea Occident.
„Însă va avea o surpriză”, prevede ideologul lui Putin, susținător înfocat al războiului împotriva Ucrainei.
Ideologul lui Putin, prevestiri sumbre: Rusia, în pragul unei noi perestroika. Elita rusă vrea Occident
Dughin analizează ultimele informații despre „războaiele Occidentului” și vede nu o dezbinare SUA-Europa și în NATO, ci o „reunire”, mai puternică, pentru a-l înlătura pe Putin.
„Dacă reușesc să învingă Iranul, în timp ce China și Rusia se prefac că nu sunt deosebit de preocupate de soarta celui mai apropiat partener și aliat din lumea multipolară și din BRICS, atunci toți se vor năpusti asupra noastră”, spune Dughin, preluat de presa rusă.
„Este puțin probabil să înceapă cu arme nucleare; probabil vor încerca să răstoarne sistemul politic cu o forță combinată. Reușesc în unele privințe și eșuează în altele. Dar într-o Rusie nucleară, și având în vedere că, potrivit datelor lor, toate problemele se află într-un singur om care insistă asupra suveranității, în timp ce restul elitelor nu contează deloc, vor face presiuni pentru o schimbare a puterii, folosind tot ce pot – Ucraina, IT, sancțiuni, supraveghere, economie și o mulțime de alte metode”, prezice Dughin.
Declarațiile ce vin de la Casa Albă diferă, într-adevăr, de ceea ce se întâmplă în realitate și astfel strategia Occidentului în privința războiului din Iran devine confuză.
Surse susțin că Trump ia în considerare capturarea sau blocarea insulei Kharg, unde se încarcă 90% din exportul de petrol iranian, pentru a forța Teheran să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. De asemenea, încearcă să convingă Europa să se implice în ridicarea blocadei, făcându-și aliații cu ou și cu oțet în ceea ce pare a fi o scindare majoră.
Statele Unite trimit o altă Unitate Expediționară a Pușcașilor Marini în Orientul Mijlociu și, în același timp, într-o mișcare neobișnuită, și în contextul blocadei impuse de Iran Strâmtorii Ormuz, SUA a ridicat, vineri, temporar, sancțiunile asupra petrolului exportat de Republica Islamică.
„Timp de 30 de zile, vor fi permise transporturile și comerțul cu țiței și produse aferente provenite din Iran”, potrivit Departamentului Trezoreriei SUA.
În altă turnură majoră, Regatul Unit a aprobat extinderea accesului SUA la bazele britanice pentru operațiuni care vizează capacitățile de rachete iraniene ce amenință navele din Strâmtoarea Ormuz, a anunțat Downing Street.
Un comunicat guvernamental a precizat că, într-o reuniune de vineri, miniștrii Cabinetului „au confirmat că acordul ca SUA să utilizeze bazele britanice în autoapărarea colectivă a regiunii include operațiuni defensive americane pentru a degrada amplasamentele și capacitățile de rachete utilizate pentru a ataca navele din Strâmtoarea Ormuz”.
„Toate acestea demonstrează că Occidentul colectiv încă există și va acționa împreună într-o situație critică”, a remarcat Dughin.
Este posibil să fie vorba de un timp acordat pentru ca a 11-a Unitate Expediționară a Pușcașilor Marini (11th MEU), care transportă 2.200 de soldați de elită împreună cu echipamentul lor, să ajungă din San Diego în Orientul Mijlociu, adică două-trei săptămâni.
Însă Trump neagă pregătirile pentru o operațiune terestră, dar premierul israelian, Netanyahu, declară răspicat: „Nu poți face revoluții din aer. Nu le poți face doar din aer. Trebuie să existe o componentă terestră. Există multe posibilități pentru această componentă terestră. Și îmi voi permite să nu vă dezvălui toate aceste posibilități.”
Dughin prevede o cădere a Iranului, cel mai important aliat al Rusiei, cu care a avut o cooperare substanțială în războiul pornit de Putin în Ucraina.
„Ei bine, după noi, tot ce va mai rămâne va fi China”, se lamentează Dughin.
Și aici prevede surpriza pe care o va avea elita rusă care dorește Occidentul.
„Dacă următorii oameni ai perestroikăi vor ajunge la putere la Moscova, pur și simplu vor deschide Rusia către Occident, pentru ca China să îl cucerească.”
Putin a încercat să-l șantajeze pe Trump în privința războiului din Iran
Liderul de la Moscova observă că , în ciuda lipsei de înțelegere a obiectivelor războiului cu Iranul, în Europa se aud din ce în ce mai mult voci care susțin că trebuie făcut ceva în privința blocadei Strâmtorii Ormuz. Disponibilitatea de a participa militar la ridicarea blocadei este deja exprimată.
Și în ciuda declarațiilor lui Trump care-și ceartă aliații, „Occidentul colectiv dezunit se unește din nou în fața unui dușman comun”, observă analiștii ruși.
Pentru că Putin vede cu ochiul liber că pierde teren, ar fi încercat o stratagemă „neinspirată”.
Moscova ar fi propus SUA un quid pro quo în baza căruia Kremlinul ar înceta să mai partajeze informații cu Iranul, cum ar fi coordonatele precise ale activelor militare americane din Orientul Mijlociu, dacă Washingtonul ar înceta să furnizeze Ucrainei informații despre Rusia, potrivit Politico.
Două persoane familiarizate cu negocierile dintre SUA și Rusia au declarat că o astfel de propunere a fost făcută de trimisul rus Kirill Dmitriev trimișilor Administrației Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, în timpul întâlnirii lor de săptămâna trecută de la Miami.
Într-o postare pe X, Dmitriev a etichetat acest raport drept „fals”.
Casa Albă a refuzat să comenteze. Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
Un diplomat UE a numit propunerea rusă „scandaloasă”. Acordul sugerat este probabil să alimenteze suspiciunile tot mai mari în Europa că întâlnirile Witkoff-Dmitriev nu aduc progrese concrete către un acord de pace în Ucraina.
Rusia a făcut diverse propuneri cu privire la Iran către SUA, care le-au respins pe toate, a declarat o altă persoană familiarizată cu discuțiile. Această persoană a spus că SUA au respins, de asemenea, o propunere de a transfera uraniul îmbogățit al Iranului către Rusia, raportat pentru prima dată de Axios.
În urma acestor refuzuri, Rusia și-a extins schimbul de informații și cooperarea militară cu Iran. Wall Street Journal a raportat pentru prima dată că Moscova furnizează imagini din satelit și tehnologie de drone pentru a ajuta Teheranul să vizeze forțele americane din regiune. Kremlinul a numit acest raport „știri false”.
Trump nu exclude că Rusia ajută Iranul „puțin”, după cum SUA ajută Ucraina.
Însă vineri a declarat sus și tare că mai degrabă are încredere în Putin decât în aliații europeni, pe care i-a numit lași, amenințând că „SUA își vor aminti”.
Dar, SUA continuă să împărtășească informații cu Ucraina, dar, potrivit președintelui francez, Emmanuel Macron, „două treimi din informațiile militare pentru Ucraina sunt acum furnizate de Franța”.
Washington încă livrează arme Ucrainei, dar în cadrul unui program condus de NATO, prin care aliații plătesc SUA pentru acestea. Doar livrările de muniții critice pentru apărare aeriană sunt sub presiune pe fondul războiului dintre SUA, Israel și Iran.

