Cutremur
Actualitate

Cutremur cu magnitudine 4.2 în Vrancea. În ce oraşe s-a simţit

Cutremur cu magnitudine 4.2 în Vrancea. În luna octombrie, în România s-au produs 22 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,2 grade pe Richter.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 s-a produs, miercuri, la ora locală 10:23, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 90,1 de kilometri (km), în apropierea următoarelor orașe: 40 km nord-vest de Focșani, 71 km est de Sfântu-Gheorghe, 77 km nord de Buzău, 82 km sud de Bacău, 86 km sud-vest de Bârlad și 87 km est de Brașov.

În luna octombrie, în România s-au produs 22 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,2 grade pe Richter.

Cele mai mari seisme din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie în județul Buzău, respectiv pe 11 mai în județul Vrancea.

Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău pe 16 septembrie.

Gheorghe Mărmureanu anunţă anul în care România ar putea fi zguduită de un cutremur de 7,8 grade. Pe ce se bazează prognoza celebrului seismolog

Gheorghe Mărmureanu a dezvăluit că România se află într-o zonă cu activitate seismică intensă, iar riscul unui cutremur major nu poate fi exclus în totalitate. Deși estimările specialiștilor indică faptul că un seism de mare magnitudine ar putea avea loc peste câțiva ani, pericolul unei tragedii similare celei din 1977 rămâne prezent.

Potrivit seiemologului, un cutremur cu magnitudinea de 7,7 sau chiar 7,8 grade pe scara Richter ar putea lovi țara noastră în perioada 2039–2040.
„Trebuie să ne fie clar că nu vom scăpa de un viitor mare cutremur. Noi avem o hartă a cutremurelor puternice de pământ și istoria lor din ultimii 300 de ani, pe teritoriul României, în baza căreia analizăm date despre acest tip de amenințări. Potrivit cercetărilor noastre, următorul cutremur foarte puternic ne-ar putea lovi în jurul anilor 2039–2040”, a declarat Gheorghe Mărmureanu la România TV.

Specialistul își bazează previziunile pe o analiză istorică a celor mai importante seisme produse în România în ultimii 300 de ani, ceea ce permite identificarea unor tipare și anticiparea perioadelor cu risc crescut de cutremure.

blank