Avioane
International

Britanicii trimit avioane de vânătoare Typhoon, în noua misiune „Eastern Sentry” menită să întărească flancul NATO unde au pătruns dronele rusești

Avioane de vânătoare britanice vor efectua misiuni de apărare aeriană deasupra Poloniei pentru a contracara amenințările aeriene, inclusiv dronele, din partea Rusiei, ca parte a misiunii NATO „Eastern Sentry”, a anunțat luni guvernul britanic, potrivit agenției de presă Reuters.

Anunțul vine după incursiunea de săptămâna trecută a celor 19 drone rusești în spațiul aerian polonez.

Avioane de vânătoare Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale britanice (RAF) se vor alătura forțelor aliate, inclusiv din Danemarca, Franța și Germania, pentru a consolida apărarea și descurajarea NATO de-a lungul flancului său estic, menționează guvernul de la Londra, într-un comunicat.

Aceste avioane de luptă vor zbura în zilele următoare în cadrul unor misiuni deasupra Poloniei, a adăugat Executivul condus de laburistul Keir Starmer.

După incidentul legat de pătrunderea dronelor rusești în Polonia, Alianța Nord-Atlantică a anunţat vineri că lansează operaţiunea „Eastern Sentry” („Santinela Estului”) prin care consolidează apărarea flancului estic, punând la dispoziţie inclusiv avioane aliate.

Operațiunea va implica coordonarea și integrarea forțelor terestre și aeriene astfel încât răspunsul la amenințări să fie rapid și eficient. „Eastern Sentry va fi flexibilă și agilă. Va integra bazele aeriene și de la sol va consolida postura alianței de a proteja teritoriul aliat”, a declarat generalul american Alexus G. Grynkewich, care este comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR).

Generalul Grynkewich a precizat că ordinul privind lansarea operațiunii a fost deja lansat astfel încât să fie asigurată o protecție completă și integrată.

„Operațiunea va fi pusă în desfășurare imediat, sub comanda mea”, a adăugat Grynkewich. Pe lângă capacitățile militare puse deja la dispoziție de către Franța, Germania, Marea Britanie și Danemarca, este așteptată și contribuția altor state.

Luni seară, întrebat despre operațiunea „Eastern Sentry”, președintele României, Nicușor Dan, a precizat, într-un interviu acordat Antena 3 CNN: „Există disponibilitatea pentru întărirea flancului estic. Este și o discuție tehnică în care să vedem cât poate contribui fiecare țară care nu e în flancul estic la întărirea acestuia. E o discuție care se va încheia în două-trei săptămâni”.

Moscova și-a etalat puterea militară cu rachete și bombardiere hipersonice

Citește și  O cisternă plină a EXPLODAT pe o autostradă din Detroit

Rusia a anunțat duminica aceasta că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon asupra unei ținte din Marea Barenț și că avioane de vânătoare supersonice Suhoi Su-34 au efectuat atacuri în cadrul unor exerciții militare comune cu Belarus, au relatat anterior agențiile Reuters și Agerpres.

Exercițiul strategic comun „Zapad” („Vest”) al Rusiei cu Belarus a început pe 12 septembrie, având ca scop îmbunătățirea comenzii și coordonării militare în cazul unui atac asupra Rusiei sau Belarusului, a declarat Ministerul Apărării de la Moscova.

Autorități de la Moscova și Minsk au declarat că exercițiile sunt exclusiv defensive și că nu intenționează să atace niciun membru al NATO, deși alianța militară condusă de SUA a anunțat operațiunea „Eastern Sentry” după recenta incursiune a dronelor ruse în Polonia.

Ministerul Apărării rus a publicat imagini cu fregata Amiral Golovko a Flotei de Nord în timp ce lansează o rachetă hipersonică Zircon asupra unei ținte din Marea Barenț. Imaginile arătau o rachetă lansată vertical de pe fregată.

„Conform datelor de monitorizare a obiectivului primite în timp real, ținta a fost distrusă de o lovitură directă”, a transmis ministerul de la Moscova.

Ministerul a precizat că avioane antisubmarin cu rază lungă de acțiune ale corpului mixt de aviație al Flotei de Nord au fost, de asemenea, implicate în exercițiu. Aceeași sursă a menționat că echipajele Su-34 au exersat un bombardament asupra țintelor terestre.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat în 2019 că racheta Zircon poate zbura cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului și poate lovi ținte pe mare și pe uscat la o distanță de peste 1.000 km (600 mile).

Surse mass-media ruse afirmă că racheta, cunoscută sub numele de 3M22 Zircon în Rusia și SS-N-33 de NATO, are o rază de acțiune de 400 km până la 1.000 km, iar masa focosului său este de aproximativ 300-400 kg.

blank