Totuşi premierul e decis să candideze la preşedinţie, din partea PSD
Dialog savuros între Victor Ponta şi preşedintele senatorilor PNL, Puiu Haşotti, apărut la ştiripesurse.ro. Cei doi au ajuns din glumă în glumă la subiectul viitorilor prezidenţiabili, iar Victor Ponta a spus că el va fi candidatul PSD.
Premierul i-a transmis senatorului că PNL a ratat şansa să dea următorul preşedinte al României.
Iată, mai jos, dialogul prezentat marţi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.
Victor Ponta: Îl recuperaţi şi pe Chiliman?
Puiu Haşotti: Nu noi!
Victor Ponta: Cum nu voi, mă? Nu-i al vostru? Şi pe Moisescu… Auzi, dar pe ăştia care au plecat la Călin şi se duc la PDL îi luaţi?
Puiu Haşotti: Băi, asta cu Călin…
Victor Ponta: Ăştia-s adevarăţii liberali…
Puiu Haşotti: Băi, asta cu Călin… Las-o… Las-o… Băi, eu sunt prieten cu Călin… de 20…
Victor Ponta: Când aţi mai avut preşedintele Senatului? Partidul Naţional Liberal?
Puiu Haşotti: Crin, Quintus… Auzi…
Victor Ponta: Aia e, 3 aţi avut şi voi, în ultimii 100 de ani.
Puiu Haşotti: 3? 3? Păi uite, ascultă discursurile şi o să vezi ce-o să spună…
Victor Ponta: Ce-o să spună?
Puiu Haşotti: Câţi preşedinţi ai Senatului am avut.
Victor Ponta: De câte ori aţi avut voi preşedinte a fost rău, mă!
Puiu Haşotti: Zău? Zău? Zău?
Victor Ponta: Era să aveţi şi preşedinte, dar n-o să aveţi.
Puiu Haşotti: Eee, mai vorbim! Mai vorbim. Aici se joacă.
Victor Ponta: Klaus, liebe Klaus! M-am supărat şi i-am zis: bă, eu sunt liberal, nu…
Puiu Haşotti: Iar, iar ai comis-o? Vai de mine. Nu, da’ acuma, dacă el o să fie candidatul PNL-ului, cine o să fie candidatul PSD-ului?
Victor Ponta: Tot eu.
Puiu Haşotti: A, tot tu?
Victor Ponta: Tot eu.
Puiu Haşotti: Uite mă, vorba lui Crin, de ce nu el? (n.r. Gabriel Oprea, preşedintele UNPR)