În ultimele 96 de ore, radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat, în afara spațiului aerian al României, peste 100 de drone care au participat la atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, a declarat, sâmbătă, la Constanța, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. Potrivit acestuia, fenomenul provoacă îngrijorare în rândul cetățenilor din Dobrogea.
Radu Miruță spune că incidentele cu drone au stârnit îngrijorare în rândul românilor
Ministrul interimar al Apărării a atras atenția că apropierea zonei de conflict de frontiera României are consecințe care se resimt și în țara noastră.
„O realitate care, pe bună dreptate, creează multe emoţii în societate şi mai intens în rândul oamenilor din zona Dobrogea şi estul României, este intrarea neautorizată a dronelor în ultimii ani în spaţiul aerian românesc. Facem tot ce putem să fim mai buni de la o zi la alta cu ceea ce avem la dispoziţie. Am înţeles ce trebuie. Am cerut sprijin punctual acolo unde ceea ce trebuie nu poate fi compensat imediat. Am venit acasă şi ne-am făcut temele perfect, gestionând contracte de înzestrare cu capabilităţi de luptă antidronă, cu radare de joasă altitudine, astfel încât ceea ce am văzut că s-a întâmplat după ce aceste capabilităţi vor ajunge în înzestrarea Armatei Române, cu siguranţă nu se va mai întâmpla”, a Miruţă.
Peste 100 de drone au atacat porturile ucrainene
Radu Miruță a afirmat că, în ultimele patru zile, au avut loc mai multe atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, aflate în apropierea frontierei României.
„La graniţa noastră realitatea arată că este un război real, că este un război în care se moare, că la câteva zeci de metri de frontiera României miroase a explozibil. Vedem locuinţe distruse şi România, fiindcă avem o graniţă de 649,5 kilometri cu o ţară aflată în război, simte aceste consecinţe indirecte. În ultimele 96 de ore, în România, pe radarele Ministerului Apărării Naţionale din România au fost văzute, în afara spaţiului aerian românesc, peste 100 de dispozitive cu întrebuinţare unică, peste 100 de drone. Dintre acestea, 100 de drone, roiuri, au atacat de şapte ori în ultimele ore porturile ucrainene de la Dunăre, care sunt la câteva zeci de metri de graniţa României. Armata ucraineană le-a doborât pe cele mai multe dintre ele, dar ceea ce vedem că aduc resturi la ţărmul românesc valurile mării este cu o frecvenţă direct proporţională cu intensitatea acestor atacuri”, a spus el.
Potrivit lui Miruță, intensificarea atacurilor asupra infrastructurii ucrainene din apropierea frontierei se reflectă și în numărul fragmentelor de drone care ajung pe litoralul românesc.
Armata Română pregătește noi capabilități antidronă
Ministrul interimar al Apărării a susținut că România derulează contracte pentru dezvoltarea capacităților destinate combaterii dronelor și pentru achiziția unor radare capabile să detecteze ținte aflate la altitudini joase.
Miruță, despre măsurile aplicate în Portul Constanța
Radu Miruță a vorbit și despre măsurile luate pentru creșterea nivelului de securitate în Portul Constanța, după incidentul în care o dronă marină a ajuns în zona portuară.
„De asemenea, incidentul cu drona marină din portul Constanţa ne-a aşezat la masă pe cei de la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Administraţia Porturilor Constanţa şi, în lipsa unor măsuri ale ultimilor ani, au fost luate nişte măsuri punctuale care fac ca siguranţa astăzi acolo să fie mai bună decât cea care era acum câteva luni. În paralel, un program serios de sporire a securităţii portului este în desfăşurare”, a mai spus Radu Miruţă.
Oficialul a susținut că măsurile adoptate în ultimele luni au dus la îmbunătățirea nivelului de securitate în zona portuară.

