Showbiz, Stiri

Oana Roman şi soţul său trebuie să facă rost de bani cu orice preţ

La o lună de viaţă, micuţa Isabela este singura care «aduce» bani în casă

4-5-petre-roman_01_ec63df3cbe 1-sot-oana-roman-1794808_627164760666064_336776255_n_82d9bed9e9 4-5-catinca-1_stanga_e56fb88542 4-5-fetita-Oanei-Roman_c99c697780 04-05-mioara-roman-2_730d7379ee 4-5-Oana-Roman-si-Marius-Elisei-foto-Vlad-Chirea_70506f210b

Oana Roman e în al nouălea cer de când a devenit mămică, dar… va veni şi momentul când va coborî cu picioarele pe pământ. Şi se va lovi atunci de realitatea crudă: când ambii părinţi sunt şomeri, creşterea unui copil e o sarcină foarte grea. Anul trecut, şi ea, şi Marius Elisei (27 de ani), avocatul cu care s-a măritat, au rămas fără loc de muncă, iar până în prezent, singurii bani intraţi în casă au fost cei luaţi de Oana pentru apariţiile TV.

4-5-fetita-Oanei-Roman_c99c697780

Nu e o glumă, până acum, Maria Isabela s-a “autofinanţat”, practic. Încă dinainte de a naşte, Oana Roman (37 de ani) a încheiat un contract cu Pro TV prin care s-a angajat, pentru o anumită sumă de bani, să vorbească exclusiv la acest post despre sarcină, naştere şi perioada postnatală şi să furnizeze primele poze cu Maria Isabela…

1-sot-oana-roman-1794808_627164760666064_336776255_n_82d9bed9e9

Aşadar, se poate spune că tot ce a câştigat mama în ultima vreme şi va câştiga în următoarea perioadă i se datorează bebeluşei. Dar ce se va întâmpla când se va închide robinetul?

04-05-mioara-roman-2_730d7379ee

Anul trecut, în toamnă, Mioara Roman declara, îngrijorată, că fiica ei trece printr-o perioadă delicată. Şi ea, şi Marius rămăseseră fără loc de muncă, iar mama vedetei se temea că li se vor termina rezervele financiare înainte de a-şi găsi noi joburi.

Speranţele ei se îndreptau atunci către Petre Roman, tatăl Oanei, însă, din spusele apropiaţilor proaspetei mămici, acesta nu s-a dovedit a fi darnic. Şi-a văzut nepoţica, o vizitează periodic, dar sprijinul material pentru ea… încă nu s-a materializat.

4-5-petre-roman_01_ec63df3cbe

“Petre Roman a fost de câteva ori în vizită, însă nu o ajută cu bani. A venit singur, fără soţie şi fără fiul lui, Petrus. Silvia, noua lui nevastă, nu şi-a exprimat dorinţa să-şi vadă nepoţica şi nici cadouri nu i-a făcut. Catinca o ajută mult pe Oana, dar cu sfaturi, nu cu bani, că toţi banii ei se duc pe hainele pentru noua colecţie, pe care se pregăteşte să o lanseze în mai”, a dezvăluit o prietenă a familiei Roman.

Catinca a confirmat că este prezentă în viaţa Oanei şi o sprijină cât poate cu Maria Isabela. Creatoarea de modă şi-a luat în serios rolul de mătuşă şi e la curent cu fiecare schimbare din viaţa nepoatei sale.

4-5-catinca-1_stanga_e56fb88542

“Maria Isabela e un îngeraş, nu plânge, doarme noaptea şi este neaşteptat de cuminte! Mănâncă din biberon, pentru că Oana nu poate alăpta, dar a luat fără probleme în greutate. În weekend merg la ea să-i facem împreună băiţă şi, pentru că am experienţă cu creşterea Calinei, o ajut cât pot cu sfaturi şi o lămuresc, dacă are întrebări. Oana are grijă cel mai mult de fetiţă, dar şi Marius este destul de prezent, este un tată cald”, a povestit Catinca pentru presa mondenă.

Aşadar, Maria Isabela e un odor de fată, iar dacă trecem peste situaţia financiară instabilă a părinţilor săi, înţelegem de ce Oana declara, recent, pe Facebook: “Simt că ating fericirea supremă!”.

Viaţa noii familii curge lin şi tot aşa va fi până la următorul mare eveniment, prevăzut a avea loc în luna iunie: botezul copilei. Umblă zvonul că şi acesta ar fi fost “vândut” în exclusivitate către Pro Tv, aşa că la începutul verii contul bancar al Oanei va fi din nou alimentat…