Ilie Bolojan
Politic

Ilie Bolojan rămâne categoric: Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va fi în opoziție

PNL nu va mai forma o coaliţie cu PSD în perioada următoare, a declarat preşedintele Partidul Național Liberal, Ilie Bolojan, la Timişoara. Liderul liberalilor a vorbit despre relaţia dintre cele două partide după o întâlnire cu conducerea filialei judeţene a PNL Timiş.

Ilie Bolojan spune că PNL nu va mai guverna alături de PSD 

Ilie Bolojan a participat sâmbătă la o reuniune cu reprezentanţii filialei judeţene a Partidul Național Liberal din Timişoara.

În cadrul întâlnirii, liderul liberal a prezentat strategia partidului pentru perioada următoare şi a explicat motivele pentru care PNL exclude o nouă colaborare guvernamentală cu PSD.

„Am prezentat strategia PNL pentru perioada următoare, explicând că datorită experienței pe care am avut-o în aceste 10 luni de guvernare, datorită fugii de răspundere pe care Partidul Social Democrat a făcut-o, datorită minciunilor pe care le-a propagat în toată această perioadă, datorită blocajilor vizavi de reformele pe care România trebuie să le pună în practică, Partidul Național Liberal nu va mai face o coaliție în perioada următoare cu Partidul Social Democrat. De asemenea, în condițiile în care acest partid va fi în guvernare, PNL va fi în opoziție”, a declarat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan

Liderul liberalilor a vorbit despre obiectivele partidului

Ilie Bolojan a afirmat că obiectivul imediat al partidului este găsirea unei formule de guvernare pentru România, subliniind că PNL nu evită responsabilitatea guvernării. În acelaşi timp, liderul liberal a vorbit şi despre planurile partidului pentru anul 2028.

„Pe termen scurt, să se găsească o formulă pentru ca România să fie guvernată, în care Partidul Național Liberal nu fuge de răspunderea guvernării, așa cum am demonstrat-o și în aceste 10 luni, iar obiectivul pe termen mediu, pentru 2028, este să creăm o alternativă în care românii care vor modernizarea țării noastre, care vor o țară care se dezvoltă sustenabil, în care regulile sunt aceleași pentru toți, o țară fără privilegii, fără sinecuri, o țară în care oamenii sunt respectați, indiferent din ce zonă a țării sunt, o țară în care se pune accent pe autonomia locală, pe dezvoltarea comunităților, așa cum este această puternică comunitate din Banat și municipiul Timișoara, să regăsească un partid, Partidul Național Liberal, pe care să-l poată vota cu încredere în 2028”, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan anunţă reforme în interiorul PNL

Preşedintele PNL a afirmat că în perioada următoare îşi va concentra activitatea „pentru a reforma partidul nostru, pentru a duce oameni noi și pentru a folosi experiența colegilor care au dovedit performanță în toți aceștia ani”.