Ludvic Orban, fostul consilier al lui Nicușor Dan, l-a ironizat pe președinte după ce a fost blocat pe aeroportul din Paris din cauza ninsorii: „Îl parafrazez pe Miron Costin: Nu este vremea sub om, ci bietul om sub vreme. Poți să ai Spartan, Airbus, Boeing etc. De pe o pistă înzăpezită tot nu poți să decolezi”, a scris Ludovic orban pe Facebook.
Spartanul cu Nicușor Dan la bord a decolat abia miercuri după-amiază
Aeronava Spartan cu care preşedintele Nicuşor Dan a mers la Paris, pentru a participa la Summit-ul Coaliţiei de Voinţă, a decolat de pe aeroport abia miercuri după-amiază, după ce ninsoarea s-a oprit și pista a fost curățată. Plecarea era inițial programată pentru marți seara, însă aeronava militară nu a putut decola nici marți seara, nici miercuri dimineață, din cauza stratului de zăpadă de pe pistă.
Președintele a declarat că decolarea a fost imposibilă până când pista nu a fost curățată complet și a admis necesitatea achiziționării unei aeronave prezidențiale: „Nu numai pentru președinte, ci și pentru miniștrii care se duc în delegații când sunt lucruri importante”.

„Avioane am mai pierdut, dar blocat nu mi-aduc aminte”
Nicușor Dan a mai spus că marți seara a renunțat la plecare pentru a evita un zbor care ar fi ajuns la 3–4 noaptea. „Aseară am decis să nu mai plecăm pentru că am fi ajuns la 3–4 noaptea și nu ar fi fost bine. Iar acum e o situație neobișnuită pentru Franța, de obicei aici nu ninge, a nins, trebuie să fie curățată pista. Așteptăm până se curăță”, a afirmat președintele, menționând că a băut un ceai cald în aeroport.
Nicușor Dan a amintit un incident anterior cu aeronava Spartan, când a rămas peste noapte în Germania din cauza unei probleme tehnice. „Avioane am mai pierdut, dar blocat nu mi-aduc aminte. Tot cu Spartanul am avut un incident tehnic în Germania și am tot așa am stat peste noapte”, a spus el.
Mihai Fifor: De râsul lumii. Nu vorbim despre un incident exotic
Deputatul PSD Mihai Fifor a ironizat și el situația: „Este de neînțeles pentru mine insistența cu care ținem morțiș să ne facem, de fiecare dată, de râsul lumii. Este absolut ridicol ca președintele României să fie blocat la Paris pentru că o aeronavă Spartan a MApN nu poate decola din cauza condițiilor meteo. Nu vorbim despre un incident exotic, ci despre un eșec de organizare care nu are nicio scuză într-o țară membră a Uniunii Europene și NATO”.
Fifor a mai spus că folosirea aeronavei Spartan pentru transportul șefului statului este „o aiureală instituționalizată”. „Spartanul nu este avion prezidențial, nu este pregătit pentru astfel de misiuni și nu are ce căuta, în mod curent, în logistica deplasărilor unui șef de stat. Nu e vorba de confort – e vorba de funcționalitate, siguranță și seriozitate”, a declarat acesta.
„Președintele putea fi adus acasă fără niciun fel de spectacol”
Deputatul PSD a criticat și lipsa unui plan B: „Mai grav este că, în lipsa acestei improvizații devenite rutină, statul român pare incapabil să reacționeze elementar. Președintele putea fi adus acasă fără niciun fel de spectacol, în cel mai rău caz, cu un zbor de linie, discret, rapid, eficient. Nu îl fura nimeni. Asta fac statele normale. Asta fac statele care înțeleg că demnitatea funcției prezidențiale nu este negociabilă și nu se joacă la capitolul imagine”.
Fifor a adăugat: „Această poză forțată de modestie, această obsesie pentru ‘economii’ prost înțelese, nu produce respect extern. Produce exact contrariul. În situații-limită, nu arată responsabilitate, ci precaritate. Nu arată seriozitate, ci lipsă de plan B. Nu arată modestie, ci un stat care se autosabotează în planul reprezentării externe și acceptă să se pună singur într-o postură penibilă.
Faptul că o asemenea situație ajunge publică și este justificată prin explicații jenante despre vreme și constrângeri tehnice este, în sine, un eșec instituțional major. Un stat funcțional, civilizat și matur nu explică. Rezolvă. Rapid, tăcut, eficient. Așa ajungem să arătăm fix ca ruda săracă de la țară plecată la oraș. Iar în politica internațională, așa cum te prezinți, așa ești tratat”.

