De la începutul invaziei în Ucraina, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major al forțelor armate au devenit elemente centrale în drama pusă în scenă de Vladimir Putin, notează France24 într-un comentariu politic.
Atunci când Vladimir Putin nu este singur în fața ecranului, ei sunt aproape întotdeauna acolo. De la începutul invaziei în Ucraina, ministrul Apărării, Serghei Șoigu și șeful Statului Major al Forțelor Armate, Valeri Gherasimov, au devenit întruchiparea războiului.
Serghei Șoigu și Valeri Gherasimovi au apărut lângă Vladimir Putin atunci când acesta a anunțat la televiziune, pe 28 februarie, că a pus în alertă puterea nucleară a Rusiei.
Nu este surprinzător faptul că Kremlinul a decis să-i pună în centrul atenției pe Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov. În ochii președintelui rus, ei sunt arhitecții campaniei de succes pentru anexarea Crimeei în 2014, ai strategiei militare rusești în Siria și ai sprijinului acordat rebelilor pro-ruși din regiunea Donbass.
De asemenea, ei sunt considerați ca fiind cei mai loiali dintre oamenii devotați lui Vladimir Putin și par a fi permanent împreună. Într-adevăr, ambii au fost numiți în 2012 la câteva săptămâni unul după altul în funcțiile respective și se spune că Serghei Șoigu va rămâne în funcție atâta timp cât Valeri Gherasimov rămâne șef de stat major și viceversa.
Cu toate acestea, acești doi oameni puși în prima linie pentru a pune în aplicare voința președintelui rus în Ucraina au un trecut și niște profile foarte diferite.
Serghei Șoigu
El este eternul succesor. Serghei Șoigu este unul dintre puținii membri ai primului cerc al puterii care a avut la fel de multă influență sub conducerea Boris Elțîn, la sfârșitul anilor ’90, ca și sub conducerea lui Vladimir Putin.
Acest aparatchik și-a început cariera politică la sfârșitul epocii sovietice, ca ulterior, în 2012, să devină ministru al apărării, deși nu avea experiență militară. Aceasta este o particularitate deosebită în timpul conducerii lui Vladimir Putin, care ține neapărat să țină la distanță ofițerii de rang înalt de această funcție. Dar nici Serghei Șoigu nu are o experiență în serviciile secrete, ceea ce este mult mai puțin obișnuit în rândul apropiaților lui Putin.
Marea sa calitate este aceea de a fi „ un servitor al țarilor și un tată al soldaților” , scrie cotidianul rus Moscow Times, parafrazând celebrul poem „ Borodino” al lui Mihail Lermontov, dedicat eroismului armatei ruse. Mai puțin liric, Serghei Konvis, un politician din regiunea siberiană Tuva, de unde este originar Serghei Șoigu, îl descrie pe ministrul Apărării drept un „cameleon perfect”, capabil să se transforme de bună voie pentru a se plia pe voința liderilor.
Astfel, sub conducerea lui Boris Elțîn, și-a făcut renume datorită funcției sale de ministru al situațiilor de urgență. La începutul secolului XXI, acest organism a devenit un adevărat mic stat în stat, cu peste 350.000 de oameni și chiar o forță specială de poliție gata să acționeze la cel mai mic foc de armă pe teritoriul rusesc. Un ministru foarte activ, care nu a ratat deplasarea la locul unei tragedii, ceea ce i-a adus o mare popularitate, care l-ar fi putut face chiar succesor al lui Boris Elțîn.
Însă Vladimir Putin a fost cel care a preluat puterea în 2002. Serghei Șoigu nu a părut să se simtă ofensat și s-a pus imediat în slujba noului om puternic de la Kremlin. A condus în special partidul Rusia Unită, finanțat de către Vladimir Putin, pentru a consolida poziția președintelui în jocul politic rusesc.
De asemenea, Serghei Șoigu l-a invitat de mai multe ori pe Vladimir Putin la casa sa din Tuva, unde a organizat mai multe partide de pescuit.
Dar el nu este doar un curtean remarcabil. Serghei Șoigu este descris ca fiind responsabil de o amplă modernizare a armatei ruse, subliniază British Guardian. Tot el a fost cel care, în calitate de ministru al apărării, a supervizat temutul GRU – serviciul de informații militare rusești – suspectat că a crescut numărul operațiunilor de asasinat în Europa în anii 2010. Începând cu tentativa de otrăvire a fostului dublu agent Serghei Skripal la Salisbury (Anglia), în 2018…
Valeri Gherasimov
Actualul șef al Statului Major al Armatei este un adevărat mit. Acest soldat de carieră născut în 1955 la Kazan – unul dintre cele mai populate orașe din Rusia după Moscova – a servit în diviziile blindate ale Armatei Roșii din întreaga fostă Uniune Sovietică.
Valeri Gherasimov a fost, de asemenea, unul dintre comandanții armatei din Caucazul de Nord în timpul celui de-al doilea război cecen (1999-2009). Cu această ocazie, el a fost lăudat de celebra jurnalistă și critic al guvernului rus Anna Politkovskaia – ucisă în 2006 – care a spus că a fost un exemplu de „ om care a știut să-și păstreze onoarea de ofițer” în timpul acelui război, relata BBC în 2012. El a devenit celebru pentru că a arestat și condamnat un soldat rus acuzat de brutalizarea și uciderea unei tinere cecene în timpul conflictului.
Și nu există nicio îndoială că este vorba despre acest general, descris de Serghei Șoigu ca fiind un „militar din cap până în picioare”, care a fost șeful Statului Major al tuturor armatelor rusești din 2012. El a fost cel care a condus operațiunile din Ucraina în 2014, în Siria și acum din nou în Ucraina.
Însă faima sa internațională are la bază un mit sau, mai exact, o neînțelegere. Valeri Gherasimov este considerat a fi părintele unei doctrine militare care, în realitate, nu există sau a fost înțeleasă greșit. Despre el se spune că este inventatorul „ războiului hibrid ” rusesc, care combină utilizarea armelor convenționale cu metode nemilitare – cum ar fi dezinformarea sau atacurile cibernetice – pentru a pregăti terenul pentru soldați. Există chiar și o „doctrină Gherasimov” pentru această abordare militară.
Doar că inventatorul acestui termen, specialistul britanic în probleme militare rusești Mark Galeotti, a încercat în repetate rânduri să rectifice situația, asigurându-ne că în Rusia nu există o astfel de doctrină oficială. În plus, Valeri Gherasimov, în orice caz, nu este un teoretician al războiului.
Totul a pornit de la un discurs pe care l-a ținut în 2013, în care a spus că „ linia de demarcație dintre război și pace a devenit din ce în ce mai neclară ” și că „ mijloacele non-militare pentru atingerea obiectivelor strategice au câștigat în importanță ”.
Un discurs care, după anexarea Crimeei, unde au fost aplicate astfel de mijloace neconvenționale (propagandă pro-rusă în Ucraina, crearea de incidente pentru a justifica scopuri de război), a părut profetic pentru observatori.
„Doctrina Gherasimov” tocmai își câștigase acreditarea, iar discursul șefului Statului Major a fost studiat foarte atent la Washington, scrie Financial Times. Numai că analiza lui Valeri Gherasimov „ nu descria cum ar trebui să acționeze armata rusă, ci cum credea acest militar că operează Occidentul ”, subliniază Ruslan Pukhov, directorul Centrului rus de analiză a strategiilor și tehnologiilor, intervievat de Financial Times. În mod clar, Valeri Gherasimov a considerat că acest „ război hibrid ”este cel pe care Statele Unite l-au folosit pentru a provoca revoluțiile arabe și că Washingtonul încearcă să-l pună în practică împotriva puterii de la Moscova.
Așadar, acest militar nu era vizionarul și marele strateg de care se temea Occidentul. „ Din nefericire, ca un monstru dintr-un film de groază, această idee a unei doctrine de „război hibrid” s-a impus în cercurile analiștilor de la Washington și au existat reflecții întregi în care „doctrina Gherasimov” este o piesă centrală a „teoriei haosului”, potrivit căreia Rusia ar fi căutat să semene dezordinea globală ”, subliniază Michael Kofman, unul dintre cei mai importanți specialiști americani în armata rusă. Valeri Gherasimov și doctrina sa mitică au întruchipat întoarcerea marelui răufăcător rus, „chiar dacă nici măcar nu a scris el însuși acel nenorocit de discurs”, conchide Mark Galeotti.