Ucraina, atacată cibernetic. Datele de pe site-urile instituțiilor importante
International

Ucraina, atacată cibernetic. Datele de pe site-urile instituțiilor importante au devenit publice

Un atac cibernetic masiv a lovit vineri Ucraina. Afectate au fost în special site-urile instituțiilor guvernamentale, care nu au mai putut fi accesibile vineri dimineață, transmite Reuters.

O serie de instituții cheie din Ucraina au fost afectate în urma incidentului grav de securitate. Website-urile Ministerului Afacerilor Externe, ale cabinetului de miniștri, ale Consiliului pentru politică agrară, securitate și apărare și ale Ministerului Educației păreau să nu funcționeze.

„Din cauza atacului global din noaptea de 13-14 ianuarie 2022, site-ul oficial al Ministerului Educației și Științei este temporar indisponibil”, a anunțat ministerul pe Facebook.

Pe unele dintre site-uri apare un text în trei limbi – ucraineană, poloneză și rusă – care spune că toate datele ucrainenilor încărcate în rețea au devenit publice.

blank