Dominic Fritz
Actualitate, Featured

Val de concedii medicale la Primaria Timişoara. Dominic Fritz anunță controale

Primarul Dominic Fritz a anunţat marţi, 31 august, că în perioada ianuarie – august în Primăria Municipiului Timişoara au fost înregistrate 750 de concedii medicale. Au fost cu 225 mai multe cereri decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, de care au beneficiat 594 de angajaţi, faţă de 428 în perioada de referinţă din 2020, totalizând 3.996 de zile.

Primarul Dominic Fritz va cere Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate să verifice corectitudinea eliberării certificatelor medicale.

„O modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente”
„Este adevărat că aceste concedii se înscriu în limitele legale şi că suntem în pandemie. Există în primărie oameni care muncesc, împing lucrurile înainte, şi unii dintre ei au avut probleme de sănătate reale. Dar şi angajaţi care atunci când primesc o sarcină îşi iau un medical. Iar noua organigramă a avut un impact major asupra stării de sănătate a unor foşti şefi de direcţii, care o ţin, de atunci, din ‘medical’ în ‘medical’. Aceasta este o modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente şi nu este acceptabil să abuzezi de un drept individual legal prejudiciind interesul public”, arată primarul Dominic Fritz, într-o postare pe Facebook.

Edilul menţionează că după apariţia în spaţiul public a unor informaţii legate de concediile medicale, a solicitat o analiză şi o situaţie comparativă cu anul trecut. De asemenea, a înaintat către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş documente împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond, cu cooptarea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale, pentru a se controla modul de eliberare a certificatelor de concediu medical.

Actele normative dau dreptul Casei să verifice în amănunţime documentele în baza cărora medicii au acordat concediile medicale şi să coroboreze datele din aceste documente, iar pentru ultimele două luni, să verifice existenţa planurilor de urmărire a evoluţiei bolii. De asemenea, în cazul unor nereguli are dreptul să sesizeze Colegiul Medicilor” – Dominic Fritz.

El afirmă că a fost avertizat că este o practică sistemică, ce nu poate fi oprită, o cutumă în administraţia publică, dar consideră că această atitudine nu este normală şi acceptabilă.

blank