Atingerea imunităţii
Featured, International

Atingerea imunităţii de turmă, un mit. Varianta Delta va infecta și persoanele vaccinate

Atingerea imunităţii de turmă „nu este posibilă” pe fondul răspândirii actualei variante delta a COVID-19, a anunţat şeful Grupului de Vaccinuri Oxford. Prof. Sir Andrew Pollard le-a spus parlamentarilor britanici că dacă vaccinurile nu au oprit răspândirea virusului, înseamnă că „atingerea prafului pentru imunitatea generală a populaţiei” este „un mit”.

Atingerea imunităţii de turmă este un „mit”, susţine şeful Grupului de Vaccinuri Oxford, cu toate că peste 47 de milioane de oameni din Marea Britanie au beneficiat de cel puţin o doză a vaccinului anti-COVID.

În prezentarea expusă parlamentarilor, prof. Sir Andrew Pollard a afirmat că dacă vaccinurile nu au oprit răspândirea virusului înseamnă că „atingerea pragului pentru imunitatea generală a populaţiei” este „un mit”.

„Varianta Delta va infecta în continuare persoanele care au fost vaccinate. Şi asta înseamnă că oricine nu este încă vaccinat, la un moment dat va lua virusul … şi nu avem nimic care să oprească [complet] transmiterea respectivă”, a spus şeful Grupului de Vaccinuri Oxford, conform publicaţiei The Guardian, citate de Mediafax.

Chiar dacă datele arată că vaccinurile sunt eficiente în prevenirea cazurilor grave de COVID-19 şi a deceselor asociate bolii infecţioase, serurile nu împiedică o persoană complet vaccinată să fie infectată cu virusul SARS-CoV-2, notează sursa citată.

Ce implică atingerea imunităţii de turmă
Potrivit cercetătorilor, conceptul de imunizare a populaţiei se bazează pe o majoritate care dezvoltă imunitate, fie prin vaccinare, fie prin infecţii anterioare. Astfel, oferă protecţie indirectă celor nevaccinaţi şi celor care nu au fost infectaţi anterior.

Un studiu efectuat de Imperial College London arată că persoanele complet vaccinate cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani au un risc cu 49% mai mic de a fi infectate în comparaţie cu persoanele nevaccinate. De asemenea, datele au indicat că persoanele complet vaccinate au fost de aproximativ trei ori mai puţin susceptibile de a da rezultate pozitive după ce au intrat în contact cu cineva care a avut COVID-19.

Până în prezent, peste 47 de milioane de persoane au primit prima doză a vaccinului, adică aproape 90% din populaţia adultă din Marea Britanie. De asemenea, aproape 39.5 de milioane – aproape 75% dintre adulţi – au beneficiat de ambele doze.

În medie, aproape 160.000 de persoane beneficiază în fiecare zi de inocularea celei de-a doua doze.

blank