Executivul european
Economic, Featured

Executivul european a aprobat schema de ajutor pentru artiștii independenți afectați de pandemie

Executivul european consideră că schema de ajutor lansată de autoritățile române pentru sprijinirea companiilor active în sectorul cultural independent din Bucureşti, afectate de restricțiile impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, respectă cadrul temporar al ajutoarelor de stat.

Executivul european a aprobat schema de ajutor în valoare de 610.000 euro (aproximativ trei milioane de lei) lansată de autorităţile române pentru sprijinirea companiilor active în sectorul cultural independent din Bucureşti, în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, potrivit unul comunicat de presă de luni al forului european.

Această schemă destinată sectorului cultural va lua forma unor granturi directe și a fost aprobată în conformitate cu prevederie Cadrului temporar privind ajutorul de stat.

Care sunt cheltuielile eligibile
Comisia precizează că scopul schemei este de a atenua lipsa lichidităţilor cu care se confruntă beneficiarii ca urmare a restricțiilor pe care Guvernul României a trebuie să le implementeze pentru a limia răspândirea noului coronavirus.

Asfel, sprijinul public va acoperi anumite costuri pe care le-au avut beneficiarii în perioada august – decembrie 2020:

. cheltuieli de chirie pentru sediul central / biroul operaţional, până la o sumă maximă de 4.020 euro (20.000 lei) pe lună;
. cheltuieli cu utilităţile (căldură, electricitate, apă, canalizare, deşeuri, gaze naturale);
. salarii şi contribuţii pentru maximum trei angajaţi, plafonate la salariul minim lunar pe economie.
Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat. În mod particulat, sprijinul nu va depăşi 1,8 milioane de euro per beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2021.

Comisia a conchis că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările serioase în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile ce dse regăsescu în Cadrul temporar. Prin urmare, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat.

blank