Cea mai mare controversă din istoria Bisericii Catolice. Singura femeie din istorie care a avut suficient curaj încât să se deghizeze în bărbat şi să ajungă astfel papă. Un subiect care continuă să fascineze, inspirând, de-a lungul timpului cărţi şi filme: Papesa Ioana sau singura femeie-papă!
Se spune că a existat cu adevărat şi ar fi stat pe scaunul pontifical vreme de doi ani, în secolul al IX-lea. Vaticanul infirmă categoric, bazându-se pe lipsa dovezilor oficiale. Dar ce dovezi ar putea exista pentru secolul IX, mai ales dacă papalitatea nu dorea să se cunoască acest amănunt jenant?! Povestea ei reprezintă unul dintre cele mai vechi mistere, prima referire despre ea apărând pentru prima oară în scrierile călugarilor medievali.
Biserica Catolică nu numai că nu recunoaşte aşa ceva, dar nici nu vrea să audă vorbindu-se pe acest subiect. „90% din mine crede că a existat cu adevărat această… Papă Ioana”, spune Mary Malone, o fostă călugăriţă care a scris o carte bine documentată despre importanţa femeii în istoria creştinismului.
Iar Donna Cross, o romancieră care şi-a petrecut 7 ani cercetând perioada în care se pare că ar fi trait misterioasa femeie, spune că, pentru ea, dovezile că aceasta ar fi trăit cu adevărat sunt cât se poate de clare: 500 de cronici care vorbesc despre existenţa sa.
Povestea ei s-a răspândit începând cu secolul al 13-lea: scrieri precum “Chronica universalis Mettensis” de Jean de Mailly sau ”Tractatus de diversis materiis predicabilibus” de Stephan de Bourbon aminteau o “papesă” fără nume, care s-ar fi aflat la cârma Bisericii Catolice spre sfârşitul veacului al XI-lea. Numele “Papei Ioana” ocupă locul 51 în lucrarea scriitorului renascentist Giovanni Boccaccio, dedicată celor mai faimoase 100 de femei.
În vechile cărţi de tarot, cea destinată cunoaşterii ascunse se numeşte “La Papessa”… De asemenea, în Bazilica Sf. Petru, printre sculpturile realizate de Bernini, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai secolului al XVII-lea, apar şi câteva imagini ale unei femei purtând însemne papale.
Iată doar câteva dintre elementele respinse atât de Biserica Catolică, cât şi de istoricii moderni. Ioana, numită şi Ioan Anglicus, Jutta, Jutte, Gilberta, Agnes sau Glancia, s-ar fi născut la Mainz, din tată de origine engleză şi mamă localnică. Unii cercetători cred că povestea “papesei” ar avea cumva legătură cu Marozia, mama Papei Ioan al XI-lea, şi cu mama ei, Teodora, care ar fi reuşit împreună ca, în decursul a mai puţin de un deceniu, să numească şi să dea jos opt suverani pontifi, deţinând totodată adevărata putere la Roma.
Istoricul Cesare Baronius are însă o altă opinie: legenda Ioanei ar fi, de fapt, o satiră la adresa Papei Ioan al VIII-lea (872–882), considerat prea slab în relaţia cu patriarhul Constantinopolului, Photios I. Legenda spune că Ioana căpătase din copilărie solide cunoştinţe religioase, de la tatăl ei, Williglad, care era cleric şi care a învăţat-o inclusiv predici în latină, greacă şi engleză. După moartea acestuia, la vârsta de 14 ani, copila s-a mutat la o mănăstire de maici din Mosbach.
Aici a mai putut studia cărţi din biblioteca lăcaşului, până într-o zi, când a fost pusă să copieze, alături de un călugăr venit de la mănăstirea din Fulga, „Epistolele Sf. Pavel”, cu litere de aur. Lucrând împreună, Ioana şi Fromentin s-au îndrăgostit unul de celălalt, hotărând pe ascuns să plece amândoi la mănăstirea de călugări benedictini, de unde venise el. Travestită în băiat, tânăra şi-a luat numele de „fratele Ioan” şi a putut să locuiască ani buni în aceeaşi chilie cu Fromentin.
Din păcate, un călugăr care a tras cu urechea le-a surprins vorbele de amor, aşa că îndrăgostiţii au fost nevoiţi să plece pe furiş, pribegind prin lume. După un an, ajunseseră la Atena, unde au intrat la mănăstirea Dafne. Aici cei doi au locuit opt ani, timp în care „părintele Ioan” a ţinut cu regularitate predici frumoase, cărora li s-a dus vestea. Dar Ioana nu se mai mulţumea cu atât.
Într-o zi, a plecat spre portul Pireu, unde s-a urcat pe o corabie cu direcţia Roma. Acolo s-a supus unui examen sever la Colegiul Sf. Martin, devenind profesor de teologie. Desigur, fără să i se cunoască adevărata identitate. Papa Leon al IV-lea, asistând la cursurile „profesorului” de la Colegiu, a fost impresionat de învăţătura acestuia, numindu-l secretar.
Bătrânul suveran pontif a căzut curând la pat, iar după trecerea lui la cele veşnice, în septembrie 855, locul său a fost luat de “secretarul Ioan”, devenit Papa Ioan Anglicus al VIII-lea. Însă, după cum consemnează unii dintre cei care au… portretizat-o pe această femeie, chemarea cărnii a fost mai puternică decât cea religioasă, astfel că Ioana ar fi avut mai mulţi amanţi secreţi, rămânând însărcinată.
În aprilie 858, în timpul unei procesiuni pe străzile Romei, “papa”, acuzând puternice dureri de burtă, a căzut de pe asin şi, sub ochii înmărmuriţi ai credincioşilor, a dat naştere unui copil. Abia după 400 de ani de la presupusa sa ucidere a apărut numele “Papei Ioana” într-un document scris. E vorba despre “Cronica Papilor şi împăraţilor”, întocmită de călugărul dominican Martin Polonus (sau din Troppau), în 1278.
Povestea “papesei” s-a răspândit cu rapiditate, cunoscând felurite variante, astfel că, la 1479, umanistul italian Bartolomeo Sacchi scria că eroina ar fi ajuns pe tronul Sfântului Petru ”prin lucrătura diavolului, care i-ar fi ursit asta la naştere”…
Unii dintre cei care au studiat această poveste spun că nu se explică existenţa ciudatului tron din marmură albastră pe care papii erau aşezaţi după încoronare: scaunul avea o deschizatură ciudată, arătând ca un vas de toaleta, folosit odată pentru a se testa dacă cel tocmai încoronat avea sau nu testicule Vaticanul a dat următoarea explicaţie: a vrut sa foloseasca cel mai impresionant scaun pe care îl avea… Se spune că povestea acestei femei reprezintă o ameninţare şi totodată o sursă de inspiraţie.
Preotul Jan Hus, primul reformator al Bisericii, acuzat de eretism, a invocat în apărarea sa, la proces, în 1415, existanta “papesei Agnes”. Niciunul dintre oficialii Bisericii nu a contestat acest argument.
Dictionarul Oxford al Papilor precizeaza ca Ioana este doar o legenda medievala, pentru ca nu existe dovezi ale vietii sale.
In 1601, Papa Clement al VIII-lea a declarat oficial că nu a existat niciodată o femeie Suveran Pontif, iar busturile Ioanei, din Siena, au fost distruse.
Legenda femeii-Papa a devenit subiect pentru multe opere de fictiune. Cel mai cunscut este romanul istoric “Pope Joan” al scriitoarei Donna Woolfolk Cross, publicat in 1996.
Au fost realizate două filme despre ea, primul în 1972 (Papesa Ioana, trandus în SUA sub titlul Impostorul Diavolului) şi cel mai recent în 2009, in regia lui Sonke Wortmann.