Actualitate

Cu perucă şi pantofi cu toc, Mazăre a deschis carnavalul din Mamaia

 

Prima paradă a carelor alegorice în acest sezon estival a avut loc, ieri seară, carnavalul fiind deschis de primarul Radu Mazăre, costumat în Ludovic al XIV-lea, care a defilat pe primul car din coloană.

Radu Mazare carnavalÎn momentul plecării, din boxele aflate pe car a răsunat imnul staţiunii Mamaia, interpretat de Loredana, Cabron, Alex Velea şi Radu Mazăre, iar apoi, pe tot traseul, au putut fi ascultate câteva dintre melodiile momentului.

Costumat în Ludovic al XIV-lea, cu o vestimentaţie în care predominau roşul şi albastrul, cu o perucă neagră, pălărie şi pantofi cu toc, şi însoţit de patru tinere îmbrăcate ca în epoca respectivă, Mazăre a salutat mulţimea prezentă pe tot traseul caravanei. Oamenii care se plimbau pe faleză la acea oră s-au oprit pentru a admira carnavalul şi pentru a face fotografii.
Traseula durat o oră, de la Hotel Perla la Piaţeta Cazino, unde a fost amenajată o scenă pentru spectacolul oferit de cluburi.
„Astăzi se deschide carnavalul din Mamaia, bucuraţi-vă, iubiţi-vă. De acum încolo, timp de două luni, în fiecare sâmbătă, în faţa dumneavoastră, împreună cu dumneavoastră, turişti, constănţeni, căsătoriţi, holtei, divorţaţi, cluburile din Mamaia vor aduce şi vor prezenta dansatorii lor, programele lor, fanteziile lor, în aşa fel încât să ne bucurăm cu toţii. Mamaia, România, în această vară va fi sufletul bucuriei şi al fericirii. Să înceapă carnavalul!”, a decretat Mazăre, citat de Mediafax.

Pe scenă a apărut Cabron, dar şi salvamarii din Mamaia, îmbrăcaţi în costumele retro pe care le poartă în acest sezon, care au dansat pe ritmurile melodiei. Apoi, reprezentanţii fiecărui car alegoric au oferit un spectacol de dans şi muzică din care nu au lipsit animatoarele sumar îmbrăcate şi coregrafiile spectaculoase. Petrecerea s-a mutat, apoi, în cluburi.
Radu Mazăre a anunţat că în acest sezon va mai fi costumat în Winnetou, în rege britanic şi în rege persan, iar la o defilare de modă va fi un rege african. Anul trecut a defilat pe care alegorice costumat în spartan, sultan, samurai şi maharajah. El a fost prezent şi la două prezentări de modă tot în Mamaia, într-una purtând costumaţia unui aviator american din primul război mondial, iar în cea de-a doua, pe cea a unui ţar.