Fostul prim adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, urmează să fie audiat în luna mai de către procurorii Secției de anchetare a magistraților în dosarul în care Kovesi este inculpată pentru presupuse ilegalităţi privind extrădarea lui Nicolae Popa. Potrivit unor surse judiciare, Coldea a fost citat pentru data de 16 mai, la o zi după ce fosta şefă a DNA împlineşte 46 de ani.
Coldea s-a prezentat, luni, la sediul SIIJ pentru a-și ridica citația aferentă.În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte.
Pe 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de anchetă a magistraților, însă măsura a fost contestată în instanță.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus revocarea măsurii controlului judiciar, decizia fiind definitivă.