Germania ar putea renunta la viteza nelimitata pe autobahn
Despre autostrazile din Germania, cunoscute ca “autobahn” se stie ca sunt un adevarat paradis pentru vitezomani deoarece nu exista limita de viteza. Dar acest lucru se pare ca se va schimba o data cu propunerea liderului social-democratilor Sigmar Gabriel de a o limita la 120 kilometri pe ora. „Cred ca este rezonabila o limitare la 120 de kilometri pe ora pe autostrazi deoarece toate statisticile arata ca aceasta ar diminua numarul de morti si de accidente grave”, a asigurat presedintele partidului social-democrat (SPD) intr-un interviu presei germane. Insa aceasta luare de pozitie a fost imediat respinsa chiar in cadrul partidului sau, mai ales de candidatul SPD la postul de cancelar pentru alegerile legislative din septembrie, Peer Steinbruck. „Pe o mare parte a retelei rutiere germane avem deja o limitare de viteza”, a argumentat Steinbruck, pentru televiziunea publica regionala. Acesta a adaugat ca nu vrea sa se „amestece din nou” in dezbatere. Purtatorul de cuvant al cancelariei, Steffen Seibert, a subliniat de asemenea ca Angela Merkel nu intentioneaza sa introduca o limita de viteza pe autostrazile germane unde nu este neobisnuit sa vezi masini cu peste 200 de kilometri la ora. Verzii, care vor ca alaturi de SPD sa bata coalitia liberal-conservatoare a Angelei Merkel la legislative, au inscris in programul lor electoral instaurarea unei limite de viteza de 120 de kilometri pe ora pe autostrazi pentru a limita emisiile de gaze cu efect de sera. Insa este singura miscare politica care militeaza in acest sens.

