Featured, Showbiz

Fosta șefă de la TVR, Irina Radu, se mută în altă ţară. „Când vezi că nu sunt pentru tine politica şi perversiunile, te redirecţionezi”

Irina Radu, fostul şef al TVR până în toamna lui 2017, schimbă macazul şi se mută în Albania, unde va fi Senior Media Officer pentru OSCE, misiunea din Tirana.

Anunţul a fost făcut chiar de Irina Radu pe Facebook.  „Am simtit nevoia unei schimbari mari, a unei noutati totale, mi-am propus sa lucrez, o perioada, unde nu ma cunoaste nimeni si unde voi fi o persoana serioasa, pregatita dar fara un trecut care sa provoace discutii sau interpretari obositoare si de multe ori fara sens. Cand vezi ca nu sunt pentru tine nici politica si nici perversiunile care brodeaza relatiile umane si profesionale la cel mai inalt nivel, e momentul sa te redirectionezi”, şi-a motivat Radu decizia.

Potrivit paginademedia.ro, Dragoş Pătraru a anunţat primul plecarea Irinei Radu în Albania: „O salut pe Irina Radu, săraca (fost şef al TVR, n. red), care acum e prin Albania, nu ştiu pe unde a ajuns, pentru că au dat-o ăştia afară şi din ţară că ne-a adus înapoi la TVR, că nu i-a închis pe cei de la Ora de ştiri şi că nu a pus la dispoziţie cu totul Viaţa Satului”.

Mesajul integral al Irinei Radu

„Pornesti la drum si drumul iti place si nu stii musai unde vei ajunge. Nu-ti propui lucruri fantastice , ci doar sa faci ceea te pasioneaza, asa cum crezi ca e bine, corect si, pe cat posibil, cu talent. Am facut asta vreo 30 de ani; si m-am bucurat de multe rezultate frumoase. S-ar zice ca ultimii doi ani ar fi o “culme a carierei”; eu nu zic asta, au fost doar o etapa foarte foarte grea, foarte plina de invataminte. O etapa in care consider ca am avut performante extraordinare, impreuna cu colegii mei, am trecut prin cea mai grea perioada a TVR si am scos-o cu bine la capat, atat de bine, incat acum- dupa 7 luni de zile de la schimbarea mea, nu a rasarit nimic nou, nu s-a schimbat nimic in bine sau in mai bine – deci…. Am auzit chiar ca se incheie si al doilea an al conducerii mele , pe plus – totusi am condus institutia in 2017 , 9 luni din 12. Ma bucur ca am lasat ce trebuie in urma si astept sa vad urmatoarele rezultate.

Pe de alta parte, cand vezi ca nu sunt pentru tine nici politica si nici perversiunile care brodeaza relatiile umane si profesionale la cel mai inalt nivel, e momentul sa te redirectionezi. Din octombrie CV ul meu a plecat numai in strainatate, pentru ca am simtit nevoia unei schimbari mari, a unei noutati totale, mi-am propus sa lucrez, o perioada, unde nu ma cunoaste nimeni si unde voi fi o persoana serioasa, pregatita dar fara un trecut care sa provoace discutii sau interpretari obositoare si de multe ori fara sens.

Noua mea pozitie se numeste Senior Media Officer – O.S.C.E. Misiunea din Tirana, Albania. Imi doresc mult sa imi reprezint tara asa cum se cuvine, cum am incercat sa fac totdeauna. Sunt bucuroasa ca am fost selectata, dupa un proces serios si complex, de o organizatie importanta, cu operatiuni cheie, cu oameni valorosi, unde sigur voi avea de invatat si unde sper sa fac lucruri care sa conteze. Am emotii, pentru ca este domeniul pe care il cunosc foarte bine, dar in alt context. Am emotii pentru ca nu am fost niciodata la Tirana si acum, brusc, imi iau familia si ma mut acolo. Dar CV ul meu arata singur ca nu mi-a fost niciodata frica de munca si nici de luat lucrurile de la inceput .

Va multumesc celor care mi-ati fost alaturi – la bine si la greu – si , mai ales, celor care mi-ati ramas alaturi, la greu!
Sunt langa voi cu orice credeti ca pot ajuta de la 900 km ☺ Uneori un telefon sau cateva cuvinte conteaza enorm. Va doresc succes, rabdare, intelepciune, putere de munca . Multumesc si colegilor care vor termina fimul la care lucram impreuna si care sigur va fi o surpriza frumoasa pentru toata lumea – de la eroina filmului, la telespectatorii romani si internationali. Le-am promis ca distanta nu va fi o problema in a lucra, pentru ca, nu-I asa, suntem in 2018 cand se lucreaza la proiecte cu echipe internationale, aflate in diferite colturi ale lumii iar distanta nu e o piedica pentru performanta.

Le multumesc nu numai colegilor ci si tuturor colaboratorilor din afara institutiei, pentru ca in ultimii cinci ani, mai ales, m-am bucurat de sprijin din tot felul de directii, de multe ori neasteptate- ministere, institutii de cultura, parlamentari, oameni din administratiile locale, sefi sau reprezentanti de companii private, colegi din presa. Sunt fericita ca am avut norocul sa cunosc atatia oameni buni si implicati. Va multumesc tuturor !”

blank