Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că ţara sa nu se va alătura unor posibile atacuri împotriva Siriei, însă a adăugat că susţine eforturile statelor occidentale duse împotriva folos.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că ţara sa nu se va alătura unor posibile atacuri împotriva Siriei, însă a adăugat că susţine eforturile statelor occidentale duse împotriva folosirii armelor chimice, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
”Germania nu va fi parte a unor posibile acţiuni militare împotriva Siriei, însă susţinem toate eforturile care scot în evidenţă că folosirea armelor chimice este inacceptabilă”, a declarat Merkel.
Şi Franţa este deocamdată rezervată. Preşedintele Emmanuel Macron, a declarat, joi, că ţara sa are dovezi că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din oraşul sirian Douma, adăugând că va decide dacă va ataca Siria doar când va avea toate informaţiile necesare, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
”Echipele noastre au lucrat la asta toată săptămâna şi vom lua o decizie atunci când vom considera că va fi folositoare şi eficientă”, a declarat preşedintele francez.
Macron a precizat că Parisul a stabilit că regimul Bashar al-Assad a folosit arme chimice în oraşul sirian Douma la data de 7 aprilie.