Ordonanța 13/2017 a stârnit un adevărat scandal în România și în cele din urmă s-a ajuns la abrogarea acesteia. Deși ordonanța a fost abrogată, protestatarii sunt de părere că ministrul Justiției, Florin Iordache ar trebui să fie înlăturat din Guvern. Despre acest lucru a vorbit chiar și premierul Sorin Grindeanu care a explicat cum stau lucrurile.
„S-ar putea să fie înlocuit tot Guvernul dacă trece moţiunea de cenzură. La Ministerul Justiţiei e o situaţie aparte. Posturile de secretar de stat sunt libere. Dacă pleacă şi ministrul, nu mai avem conducere. Trebuie făcut bugetul şi trecut prin Parlament.
Noi duminică în şedinţa de Guvern am avut ordonanţa prin care am abrogat OUG 13. S-a ajuns în starea iniţială. Am cerut Ministerului Justiţie să dea drumul la o dezbatere. E normal ca acele articole declarate neconstituţionale să poată fi modificate. ALtfel se crează distoriuni în sistemul judicar. La aceste lucruri m-am referit în şedinţa de Guvern. Tot ce înseamnă modificră date de Curte trebuie demarate discuţiile cât mai repede. Că o face ministerul sau Parlamentul e normal să se înceapă a se discuta. Nu pe altceva. Discuţia să fie cât mai largă. Cu toată lumea.
Nu a fost un proiect de lege trimis spre Parlament. Așa vreau să meargă lucrurile. Să fiu cât se poate de clar. Trebuie modificate cele declarate neconstituționale, dar într-o dezbatere extrem de largă.”, a spus premierul Grindeanu.

