Actualitate, Featured

Gabriel Sandu a a vomitat tot. Ei sunt cei nouă miniștri PSD și PDL din dosarul Microsoft

Fostul ministru PDL, Gabriel Sandu s/a ales cu o condamnare de trei ani de închisoare cu executare în dosarul Microsoft.

„Asta nu e judecată, e o execuție. Eu am făcut cele două denunțuri și sunt sigur că Florică nu o să mai aibă impunitate pentru toată echipa lui. Sunt 9 miniștri, toți miniștrii Educației și ai Comunicațiilor. De ce am fost ales doar eu?”, a spus Gabriel Sandu, în momentul în care s-a predat polițiștilor.

Dosarul Microsoft a fost disjuns și se pare că foștii miniștrii PSD și PDL la care face referire Sandu sunt Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Valerian Vreme și Daniel Funeriu. În cazul acestora, lucrurile par să fi stat pe loc. În mai 2016, la mai bine de un an de la trimiterea în judecată a celor condamnați astăzi, procurorii anticorupție erau în faza constatării prejudiciului.

În septembrie 2014, DNA cerea Președinției, Senatului, Camerei Deputaților și Parlamentului European formularea cererilor de urmărire penală pentru nouă foști miniștri din Guvernele Năstase și Boc. Dintre aceștia, doar Gabriel Sandu a și fost trimis în judecată, primind luni verdictul final.

blank